Studenții vor avea reducere de 90% pe toată durata anului calendaristic la transportului în comun local şi intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, şi naval, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Educaţiei, luni, pe Facebook. Sunt eligibili pentru reducere studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă a universităţilor acreditate.
Prevederile fac parte din noua Lege a Învățământului Superior, publicată în Monitorul Oficial pe 5 iulie și care va intra în vigoare pe 2 septembrie 2023, la 60 de zile de la publicare. Măsurile ar urma să se aplice tot de anul acesta, potrivit surselor Edupedu.ro.
Facilitarea accesului la educație
Ministerul spune că introducerea acestei legi este vitală pentru facilitarea accesului la educație, mai ales pentru tinerii care studiază într-o universitate aflată la distanță mare față de casă sau care fac naveta zilnic pentru a ajunge la cursuri.
"Fie că folosesc tramvaiul, metroul sau chiar trenul ca să ajungă la facultate, studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în universităţile acreditate, vor putea călători plătind mai puţin. Introducerea acestei legi este vitală pentru facilitarea accesului la educaţie, mai ales pentru tinerii care studiază într-o universitate aflată la distanţă mare faţă de casă sau care fac naveta zilnic pentru a ajunge la cursuri", a informat Ministerul Educaţiei.
Potrivit ministerului, studenţii cu o situaţie socială aparte, precum cei orfani sau proveniţi din centre de plasament, vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menţionate.
"Continuăm să sprijinim tinerii cu nevoi speciale. De aceea, studenţii cu o situaţie socială aparte, precum cei orfani sau proveniţi din centre de plasament, vor avea gratuitate la toate categoriile de transport menţionate mai sus", a transmis Ministerul Educaţiei.