Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Numărul cazurilor de COVID-19 în România va continua să crească. Ministrul sănătății: „Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior”

Numărul de infectări cu virusul SARS-CoV-2 va creşte până la mijlocul lunii august, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a subliniat că, în această perioadă, sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, mai ales în zona de ambulatoriu, până la toamnă, pentru un val şase al pandemiei de COVID-19.

Trebuie să fim pregătiți pentru valul șase

„E clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiţi să putem să răspundem provocărilor acestui val şase, generat de tulpini mai transmisibile. Din fericire, nu sunt mai patogene, în sensul că formele de boală pe care le produc sunt, în general, uşoare. Am ajuns, deja, în România la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare o creştere, probabil, spre jumătatea lunii august, iar acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienţii cu forme uşoare sau medii care au nevoie de evaluare şi de tratament”, a afirmat Rafila, potrivit Agerpres.

Va fi aplicat scenariul din valul anterior

„Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a explicat ministrul.

El a făcut apel la persoanele care prezintă simptome specifice COVID să facă un test la medicul de familie, la farmacie sau la un centru de recoltare al probelor.

„Am redeschis centrele de evaluare şi de tratament, centrele ambulatorii, mărim capacitatea de testare. Şi, fac un apel la toate persoanele care au simptome să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program, fie la un centru acesta de recoltare a probelor care există în municipiul Bucureşti, fie la ambulanţă, pentru că şi ambulanţa este un sprijin de nădejde în gestionarea acestei pandemii”, a transmis Alexandru Rafila.

Medicii de familie ar putea să ajute la controlarea acestei pandemii

Întrebat dacă sunt luate în calcul intervenţii specifice pentru grupurile la risc, el a spus că este nevoie de un efort comun atât al ministerului şi CNAS, cât şi al medicilor de familie, în special. Rafila consideră că medicii de familie „ar putea să ajute foarte mult la controlul acestei pandemii prin extinderea programului de vaccinare, dacă ne referim la persoanele vulnerabile înscrise pe propriile liste, la testare, dacă discutăm despre simptomatici, îndrumarea lor, dacă este cazul, către centrele ambulatorii de specialitate”.

Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii încearcă găsirea de soluţii pentru a rezolva problema legată de pierderile potenţiale de vaccin anti-COVID, care generează reţineri din partea medicilor de familie de a se implica în gestionarea pandemiei.

În opinia ministrului, aplicarea pentru pacienţii cu boli cronice a unui tratament profilactic cu anticorpi monoclonali ar putea fi o soluţie care să fie aplicată pe scară mai largă, dar în urma unei analize temeinice.

Purtarea măștii, momentan doar o recomandare

Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, Alexandru Rafila a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus. Momentan, masca rămâne doar o recomandare în cazul în care ne aflăm în spații închise și aglomerate.

„Dacă discutăm despre mască, în general, însă, în spaţiile închise, aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de faţă, dar, în mod evident, dacă va exista o situaţie care să pună în pericol sistemul de sănătate, (...) sigur că noi vom prezenta această situaţie, iar Guvernul României este îndreptățit să ia măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context”, a mai explicat ministrul Sănătăţii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE