Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Putin spune că Rusia vrea "încheierea completă a războiului". Reacția NATO și UE după vizita lui Viktor Orban la Moscova: "El nu reprezintă NATO"

Rusia vrea o încheiere completă a conflictului în Ucraina. Cu această declarație, președintele rus, Vladimir Putin, a respins propunerea de încetare a focului, făcută de premierul maghiar, aflat în vizită la Moscova.

Oficiali europeni, dar și ai NATO, susțin că Ungaria nu are niciun fel de mandat să negocieze vreun armistițiu.

Viktor Orban i-a prezentat aceeași idee și liderului ucrainean, Volodimir Zelenski, însă nici acesta nu a agreat-o.

NATO spune că Orban nu a fost mandatat să negocieze cu Putin

Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin, la Kremlin, la doar trei zile după prima vizită pe care a făcut-o la Kiev, de la declanșarea războiului. Președintele rus i-a transmis lui Orban că nu agreează ideea unei încetări temporare a focului, pentru că Ucraina ține să continue luptele până la un final pe care îl consideră ea victorios. Și pentru că Moscova și-a prezentat propriul plan.

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: "Rusia dorește sfârşitul complet şi final al conflictului. Condițiile pentru aceasta, așa cum am spus deja, au fost stabilite în discursul meu de la Ministerul Afacerilor Externe. Vorbim despre retragerea completă a tuturor trupelor ucrainene din Republicile Populare Donețk și Lugansk, din regiunile Zaporojie și Herson."

Premierul maghiar susține însă că va merge mai departe cu planul său.

Viktor Orban, premierul Ungariei: "Sunt mulți pași necesari pentru a pune capăt războiului și pentru a crea pacea. Dar în ceea ce privește restabilirea dialogului, primul pas important a fost făcut astăzi și eu voi continua această muncă."

Oficialii europeni, dar și ei din NATO au insistat că Ungaria nu are niciun fel de mandat să negocieze vreun armistițiu. Doar unitatea și determinarea vor deschide calea către o pace justă și durabilă în Ucraina, a transmis șefa Comisiei Europene, Ursula vond er Leyen, într-un mesaj postat pe re'elele de socializare.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Viktor Orban nu reprezintă NATO la aceste întâlniri, el reprezintă propria țară. Ceea ce e important este că toți aliații, inclusiv Ungaria, sunt de acord că Rusia e agresorul, Rusia este responsabilă pentru război, iar integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei trebuie respectate."

Viktor Orban a pornit în turneu la Kiev și la Moscova, în condițiile în care Ungaria a preluat, la începutul săptămânii, președinția rotativă a Uniunii Europene. Însă liderul maghiar s-a situat, până acum, de multe ori, pe linia Rusiei și s-a opus ajutoarelor europene pentru Ucraina.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE