Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Punem abandonul școlar și depresia în aceeași frază. Yolanda Crețescu, psiholog: "Avem analfabeți emoțional"

Potrivit datelor Eurostat, România este pe ultimul loc la numărul de cazuri de depresie raportate. Cu toate acestea, specialiștii ne spun că realitatea ar fi alta și că există mult mai multe cazuri.

Yolanda Crețescu, psiholog și psihoterapeut, a spus în direct la Euronews România că absolut oricine se poate confrunta cu depresia într-un moment al vieții, doar că nu suntem învățați să o tratăm și să o prevenim.

Aceasta mai atrage atenția asupra faptului că depresia influențează abandonul școlar și că avem parte de generații de analfabeți emoționali.

Yolanda Crețescu, psiholog și psihoterapeut: "Punem abandonul școlar și depresia în aceeași frază. Datele statistice ne spun asta. Am avut un lot de 17.000 de copii. Când am parcurs evaluările cognitive și pe cele emoționale, am descoperit un raport invers proporțional. Acolo unde există un dezechilibru mare emoțional, există performanțe cognitive slabe. Dacă îmi este frică, de școală, de reacția părinților la școală, de dezamăgire, de umilire, de faptul că nu știu ce înseamnă școală, pentru că avem generații pandemice, atunci lucrurile nu arată deloc bine. Ce vedem este nu că avem generații de analfabeți funcționali, cognitivi, ci că avem analfabeți emoțional. Avem copii care fac performanță, dar ei nu știu. Ne focusăm pe note, nu pe cunoaștere. Ne batem în câte meditații, la câte cercuri și ateliere ducem copii, dar nu îi întrebăm cum se simt."

Am trecut de la o extremă la alta

Yolanda Crețescu, psiholog și psihoterapeut: "Poate că a venit vremea să înțelegem ceva din acest parentaj pozitiv, liber, hiperprotejat. Am plecat din comunism și am dat în altceva acum: lipsa de limite și de experiență. Două extreme. Hiperprotecția copilului este un abuz emoțional. A-l proteja de experiențe care l-ar ajuta să crească, acolo e o alienare emoțională. Îi ducem cu bone, cu mașina, cu mama, cu tata de mână la școală până în clasa a VI-a, dar apoi le spunem să se descurce singuri, brusc. Ne trimitem copiii să învețe în străinătate, dar ei nu și-au cumpărat o pâine niciodată singuri. Maxim îi certăm că îi punem să își facă curat în camera."

Jurnalist Euronews: "Oricine poate să cadă în depresie?"

Yolanda Crețescu, psiholog și psihoterapeut: "Da. Este nevoie de factori favorizanți. Unii sunt genetici, alții sunt externi. Mediul educațional este un factor favorizant. La fel și mediul din familie. Dacă în familie au existat persoane care au avut depresie sau anxietate, copilul ia acel comportament ca fiind firesc și învață că viața e periculoasă.

Ne-am confruntat cu a treia tentativă de suicid la un copil de 13 ani. Atunci când ajungi în plan suicidal, tu ai străbătut deja o perioadă lungă de timp. Depresia e insinuasă."

Cele mai puține cazuri de depresie din UE

România se află la coada clasamentului țărilor din Uniunea Europeană când vine vorba despre cazurile de depresie: avem cei mai puțini pacienți. Mai exact, doar 1% din populație.

Specialiștii spun că ar fi vorba de mult mai multe cazuri, doar că nu sunt raportate.

Jurnalist Euronews: "Cum am ajuns să avem puține raportări de depresie în România?"

Yolanda Crețescu, psiholog și psihoterapeut: "Nu facem evaluări. Nu există programe de prevenție, programe naționale reale. Noi venim după un regim politic și poate vom mai da vina pe pe comunism. Dar, în mod particular, noi nu am avut specialiști de psihologie pe parcursul a 25-30 de ani. În mentalul nostru colectiv, nu a existat ideea de a mă duce la psiholog. Cazurile grave erau preluate de psihiatrie și de aici apare suprapunerea: dacă am o boală emoțională sunt nebun."

Ministrul Sănătății a anunțat și că un nou medicament antidepresiv va fi lansat pe piață. Chiar dacă se observă o creștere a numărului de persoane care cer ajutor, este greu de estimat câte au nevoie de asistență medicală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE