Proiectul prin care minorii de 17 ani vor putea obține permis de conducere a trecut tacit de Senat.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani tinerii vor putea să conducă doar dacă vor avea în dreapta un șofer cu permis de cel puțin 10 ani.
Minorii nu vor putea să iasă din țară cu mașina. Proiectul merge acum la Camera Deputaților, for decizional.
Ce prevede proiectul
Conform proiectului de lege, minorii de 17 ani vor putea conduce doar în prezența unui adult care deține un permis de conducere din aceeași categorie (B sau BE) de cel puțin 10 ani: „minorul care a împlinit vârsta de 17 ani, care deţine permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE, până la împlinirea vârstei de 18 ani, poate conduce autovehiculul numai dacă este însoţit de o persoană care deţine un permis de conducere valabil pentru categoriile B, BE, obţinut cu cel puţin 10 ani anterior momentului obţinerii permisului de conducere de către minor”.
Potrivit documentului, ”prin introducerea obţinerii permisului la 17 ani, se revine la condiția, pentru permisele categoria C, CE, de un an de experiență în conducerea autovehiculelor din categoria B şi BE, ceea ce ar crește experiența și capacitatea de a gestiona pericolele din trafic”.
Proiectul de lege prevede și modificări ale Codului penal, astfel încât refuzul șoferului de a se supune testelor de alcoolemie sau de droguri să fie pedepsit cu închisoare de la unu la cinci ani, iar în cazul însoțitorului adult al minorului de 17 ani, pedeapsa să fie de până la trei ani de închisoare.