Ministerul Sănătății lucrează la o strategie prin care să limiteze trimiterea pacienților de la stat la privat.
Totul în contextul în care candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu este în centrul unui astfel de scandal.
El este acuzat că ar fi trimis pacienţi la clinica privată a soţiei sale şi că ar fi acordat consultaţii la acea clinică.
Rafila: Lucrăm la o strategie care să limiteze acest lucru
”Să nu uităm, de exemplu, că medicii de familie sunt operatori privaţi şi trimitem pacienţii la medicul de familie chiar dacă sunt operatori privaţi.
Acel document, noi lucrăm la o strategie care să limiteze acest lucru, nu știu dacă putem s-o eliminăm, o să încercăm să facem lucrurile astea aplicat și într-un mod care responsabilizează medicii.
Cred că ar trebui făcută o declarație pe propria răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice, că nu direcționează pacienți.
Trebuie stabilite și sancțiuni care să poată fi aplicabile.
Pe de altă parte, şi asta o să o introducem curând în criteriile de performanţă ale managerilor, este vorba despre modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice pentru că unii medici care lucrează într-un spital public trebuie să desfăşoare activitate de cel puţin şase ore, iar completarea până la şapte ore se face prin serviciul de gardă. Lucrăm la acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat joi la deschiderea oficială a Forumului Naţional de Neurologie, cu tema "Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare", un eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroreabilitării şi Societatea de Neurologie din România, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.