Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Tariful pentru asistenţă în cazul autovehiculelor blocate în Pasajul Unirii: 30.000 de lei

Tariful pentru asistenţă în cazul autovehiculelor rămase blocate în Pasajul Unirii se ridică la 30.000 de lei cu TVA, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Sectorului 4.

În situaţia în care un autovehicul ar rămâne blocat sau s-ar afla în stare de nefuncţionare în Pasajul Unirii, Direcţia pentru Digitalizare şi Regenerare Urbană Sector 4, sub coordonarea şi supravegherea Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4, va acorda asistenţă în vederea extragerii autovehiculului din pasaj, transmite Agerpres.

Tariful aferent activităţii de asistenţă ar fi în valoare de 30.000 de lei cu TVA.

Plata tarifului ar urma să se facă cu cardul, la automatele de plată Selfpay; online, pe site-ul www.mobilitateurbana4.ro; cu cardul, prin sistem POS; prin alte aplicaţii informatice indicate de administrator.

Fondurile rezultate din activităţile de asistenţă acordate se vor colecta de Direcţia Mobilitate Urbană Sector 4 şi se vor constitui venituri la bugetul Direcţiei Mobilitate Urbană Sector 4.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE