Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Proiect: Depășirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiții

Un proiect prin care se propune permiterea fără sancționare a depășirii liniei continue de către șoferi a fost depus de mai mulți deputați PSD în Parlament.

Manevra ar putea fi făcută de șoferi doar în anumite condiții și anume: pentru ocolirea "obstacolelor de orice natură oprite, staţionate sau care se deplasează cu o viteză mai mică de 30 km/h".

"Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", prevede propunerea legislativă care a fost semnată de cei 36 de social-democrați.

Astfel, la o lună de la intrarea în vigoare a noii legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

Ce scrie în proiectul legislativ

"Prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi cele ale Regulamentului 4/2006 de aplicare a Ordonanţei generează în practică multiple probleme, astfel că, deşi scopul actului normativ se subsumează ideii de siguranţă, fluenţă şi normalitate în traficul rutier, în practică survin blocaje a căror justă soluţionare a impus şi impune modificări legislative.

O astfel de situaţie este aceea în care conducătorul autovehiculului întâlneşte pe sensul său de mers un obstacol oprit, staţionat sau care se deplasează cu o viteză foarte mică, iar pentru depăşirea acestui obstacol este necesară încălcarea marcajului continuu simplu sau dublu care delimitează sensul opus, autovehiculul circulând, chiar şi parţial, pe sensul opus.

În această speţă, conducătorul este sancţionat nediferenţiat pentru încălcarea marcajului continuu, fără a fi luate în considerare motivele care au determinat acţiunea.

De aceea, iniţiativa propune permiterea şi nesancţionarea manevrei autovehiculelor de depăşire care presupune trecerea peste axa care separă sensurile de circulaţie pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, sancţionate sau care se deplasează cu viteza de maxim 30 km/h - de exemplu: un copac căzut pe drum, un autovehicul avariat care ocupă o parte din carosabil, vehicule cu tracţiune animale, animale, biciclişti - în măsura în care sunt respectate condiţiile necesare pentru asigurarea siguranţei în trafic, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m", precizează, în expunerea de motive a proiectului, deputatul PSD Mihai Weber, în numele iniţiatorilor, conform Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE