Guvernul va discuta joi despre proiectul de hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgenţă pentru producătorii agricoli din sectorul cereale.
Executivul va discuta în şedinţă şi modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical.
Actul normativ stabileşte, între altele, serviciile publice conexe actului medical: tehnică dentară; biologie, biochimie şi chimie; fizică medicală; fizioterapie; psihologie; logopedie; sociologie; optică - optometrie; protezare ortezare; protezare auditivă; audiologie; terapie vocală; nutriţie şi dietetică.
Un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei se referă la modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Ce alte proiecte vor mai fi pe masa Guvernului
Conform notei de fundamentare, proiectul stabileşte, între altele, configuraţia şi caracteristicile tehnice şi funcţionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede.
De asemenea, Guvernul va modifica şi Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă nr. 64/2007 privind datoria publică, în sensul ca Ministerul Finanţelor, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale, să poată emite titluri de stat pe pieţele internaţionale specifice, de exemplu obligaţiuni Samurai emise pe piaţa din Japonia sau emisiuni pentru finanţarea proiectelor/cheltuielilor care sunt destinate protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, precum şi a celor din domeniul social şi de dezvoltare durabilă.
Un alt proiect de hotărâre de pe ordinea de zi se referă la modificarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes" astfel încât valoarea programului să crească de la 56 la 62 de miliarde de euro.
Guvernul mai are pe ordinea de zi aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023 - 2024.
Potrivit proiectului, vor fi înfiinţate noi specializări universitare, care duc la obţinerea competenţelor cerute de piaţa forţei de muncă, între care Ingineria materialelor metalice, Operaţiuni de intelligence, Chimie alimentară, Calculul structurilor mecanică.