Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Imprevizibilul MBS, de la paria internațional, la gazda negocierilor de pace Trump-Putin

Mohammed bin Salman (MBS), influentul prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, ar putea avea un rol esențial în ceea ce privește conturarea noii ordini mondiale pe care o promovează președintele american Donald Trump. Conducătorul de facto al regatului bogat în petrol este considerat drept unul dintre principalii intermediari în tentativa de a pune capăt războiului din Ucraina în condițiile lui Trump, precum și în restabilirea echilibrul de putere în Orientul Mijlociu.

MBS a reușit să-și clădească relații apropiate atât cu liderul de la Casa Albă, cât și cu președintele rus Vladimir Putin. Cei mai mulți dintre conducătorii din lumea arabă îl consideră esențial pentru a gestiona legăturile cu o administrație de la Washington tot mai imprevizibilă, relatează Bloomberg.

  • Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia în luna februarie 2022, Regatul saudit - şi în special MBS - a încercat să iasă din izolarea diplomatică impusă de majoritatea ţărilor occidentale în urma asasinarii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale din Istanbul. 

Mohammed bin Salman, primul lider străin sunat de Trump după învestitură

Pe 23 ianuarie 2025, Donald Trump a avut prima convorbire cu un lider străin, din al doilea său mandat. A fost o discuție cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman din Regatul Arabiei Saudite. Care, scrie jurnalistul Bob Woodward în cartea sa „War”, apelează la un telefon de unică folosință, cu un singur număr în agendă, de câte ori discută cu Trump.

„Trump 45" îl avea etichetat MBS în vremea în care actualul președinte încă testa apele revenirii în cursa pentru Washington.

„Cei doi lideri au discutat despre eforturile de a aduce stabilitate în Orientul Mijlociu, de a consolida securitatea regională și de a combate terorismul. În plus, au discutat despre ambițiile economice internaționale ale Regatului Arabiei Saudite pentru următorii patru ani, precum și despre comerț și alte oportunități de creștere a prosperității reciproce a Statelor Unite și a Regatului Arabiei Saudite”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Prințul Mohammed bin Salman a anunțat la acel moment că Arabia Saudită vrea să investească mai mult în afacerile din Statele Unite ale Americii, după ce Donald Trump și-a preluat mandatul. Anunțul a fost făcut de agenția de presă a statului, care precizează că investițiile ar urma să fie de peste 600 de miliarde de dolari în cei patru ani de mandat.

Președintele american Donald Trump încearcă să pună capăt războiului din Ucraina și să restabilească echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, iar prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman se află în centrul ambelor inițiative.

MBS, așa cum este cunoscut conducătorul de facto al Arabiei Saudite, este unul dintre puținii intermediari ai puterii globale care se bucură de o relație strânsă atât cu Donald Trump, cât și cu Vladimir Putin.

Mohammed bin Salman e considerat de majoritatea liderilor arabi ca având un rol esențial în relația cu noua administrație de la Washington. Acest lucru a poziționat Riadul drept locul cel mai probabil pentru un summit Trump-Putin privind războiul din Ucraina. Ucraina. Totodată, îl plasează pe prințul saudit în centrul răspunsului regional la propunerile controversate ale lui Donald Trump pentru Fâșia Gaza, după ce a fost devastată de război.

MBS, de la paria internațional la posibil rol de pacificator

Prin prisma legăturilor cu Trump, prințul saudit de 39 de ani s-a transformat, din paria internațional în urma uciderii editorialistului Jamal Khashoggi de la Washington Post în 2018, în potențial pacificator în prezent.

MBS a devenit astfel interlocutorul regional preferat al președintelui SUA, după ce a anunțat că Arabia Saudită își dorește stabilitatea regională și declanșarea de investiții străine.

Prințul Mohammed crede că abordarea perturbatoare a lui Trump poate fi ceea ce este necesar pentru a rezolva conflictele din Orientul Mijlociu și din alte regiuni, notează sursa citată.

„Întâlnirea Trump-Putin ar putea fi o oportunitate pentru MBS de a-și consolida buna reputație pe scena globală. Riadul ar putea spera, de asemenea, că prin acordarea sprijinului său acestui efort, poate facilita preferințele și obiectivele sale legate de Gaza”, a declarat Jonathan Panikoff, director al Scowcroft Middle East Security Initiative din cadrul Atlantic Council.

Trump a afirmat miercuri că se va întâlni „probabil” cu Putin în Arabia Saudită într-un „viitor nu foarte îndepărtat”, după ce o convorbire cu liderul rus a devenit factorul declanșator pentru discuțiile pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

În campania electorală, Trump a promis că va pune capăt războiului ce durează de trei ani, iar secretarul Apărării, Pete Hegseth, a început să prezinte concesiile pe care Ucraina ar putea fi nevoită să le facă.

Prin organizarea summitului, Arabia Saudită își propune să-și consolideze imaginea de organizator de reuniuni internaționale. Regatul a găzduit discuții la nivel înalt privind soluția celor două state pentru conflictul israeliano-palestinian, viitorul Siriei și sfârșitul războiului din Sudan.

Prin găzduirea lui Trump și Putin, Riadul ar juca un rol similar celui din Singapore, când președintele SUA s-a întâlnit acolo cu liderul nord-coreean Kim Jong Un în primul său mandat.

Oficialii saudiți consideră că poziționarea lui MBS ca pacificator promovează obiectivul regatului de a deveni o putere globală, care este prietenă cu toată lumea și urmărește o politică externă care este în principal în serviciul intereselor și aspirațiilor sale economice.

Regatul investește trilioane de dolari într-un plan de dezvoltare a economiei non-petroliere - denumit „Vision 2030” - și are un obiectiv ambițios de a-și crește de patru ori investițiile străine directe la 100 de miliarde de dolari până în acel an.

Arabia Saudită a făcut tot posibilul pentru a evita condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina, membră OPEC+, la fel cum Putin nu l-a părăsit pe MBS din cauza uciderii lui Khashoggi. Putin a efectuat o vizită rară în regat în decembrie 2023 pentru a demonstra că este încă binevenit în unele părți ale lumii, deși prințul Mohammed și-a consolidat reputația de intermediar prin primirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE