Influentul prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a primit marţi noi prerogative devenind prim-ministrul regatului petrolier, post deţinut în mod tradiţional de către rege, informează AFP, citată de Agerpres.
Mohammed bin Salman, care este conducătorul de facto al regatului, a fost numit prim-ministru, se arată într-un decret al regelui Salman, tatăl său, publicat de agenţia oficială de ştiri Spa.
„Alteţa Sa regală prinţul Mohammed bin Salman va fi prim-ministru ca o excepţie de la prevederile articolului (56) din legea fundamentală privind guvernanţa şi de la prevederile relevante cuprinse în legea consiliului de miniştri”.
Mohammed bin Salman a fost anterior viceprim-ministru sub tatăl său, regele Salman, precum şi ministru al apărării. El este înlocuit ca ministru al apărării de fratele său mai mic, Khaled bin Salman, anterior adjunct al ministrului apărării.
MBS, cel mai tânăr viitor monarh saudit
Prinţul Mohammed, care a împlinit 37 de ani la sfârşitul lunii august, se află în prima linie pentru a-i urma tatălui său în fruntea celei mai mari economii a lumii arabe. Cunoscut ca MBS, el ar urma să devină de departe cel mai tânăr membru al dinastiei saudite care va urma la tron după moartea tatălui său, îmbătrânit şi slăbit. De la numirea sa ca prinţ moştenitor în 2017, MBS este cel care conduce de fapt regatul. În ultimii ani au circulat din ce în ce mai des zvonuri îngrijorătoare despre starea de sănătate a regelui în vârstă de 86 de ani, care a fost internat de două ori în acest an, cel mai recent în mai.
Bin Salman a trezit din letargie Arabia Saudită prin reforme ample, reprimând în acelaşi timp în mod brutal opoziţia. Rămâne însă un interlocutor esenţial la nivel internaţional.
Înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia în luna februarie, regatul saudit - şi în special MBS - a încercat să iasă din izolarea diplomatică impusă de majoritatea ţărilor occidentale în urma asasinarii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale din Istanbul. După creşterea preţurilor la energie determinate de invazia rusă, preşedintele american Joe Biden, fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi alţi lideri occidentali au vizitat însă regatul, unul din primii exportatori de petrol din lume, pentru a încerca să convingă Riadul să producă mai mult ţiţei.