Armata Ucrainei a făcut publice imagini cu asaltul asupra unui punct de trecere a frontierei rusești lângă orașul Sudja, în regiunea Kursk. Filmarea a fost făcută în 6 august, prima zi a atacului pe teritoriu rus. Acțiunea s-a dovedit o lovitură neașteptată și puternică pentru Moscova. Poate de aceea, unul dintre consilierii lui Vladimir Putin a acuzat NATO și statele occidentale că ar fi ajutat Kievul în organizarea și desfășurarea acțiunii militare.
Militarii ucraineni înaintează în regiunea rusă Kursk
Armata ucraineană a anunțat vineri că a continuat să înainteze cu unu-trei kilometri în unele zone ale regiunii ruse Kursk. În schimb, oficialii ruși au raportat că trupele ucrainene au distrus de la distanță un pod peste râul Seim. Această acțiune împiedică evacuarea populaţiei şi prefigurează o posibilă ofensivă ucraineană în acea zonă, notează agenția Reuters, citată de Agerpres.
”Trupele grupului de atac (care acţionează în Kursk) continuă lupta şi au avansat în anumite sectoare între 1 şi 3 kilometri", a spus comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, într-o discuţie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Generalul Sîrski mai vorbeşte despre lupte în zona localităţii ruse Malaia Loknia, situată la circa 11,5 kilometri de graniţă, şi îşi exprimă speranţa că în bătălia de acolo trupele sale vor putea captura "mulţi prizonieri" ruşi.
În tot acest timp, trupele ruse înaintează pe frontul din estul Ucrainei și se apropie de oraşele strategice Pokrovsk şi Kramatorsk, unde au loc "lupte intense", după cum susține generalul ucrainean.
”Operaţiunea din regiunea Kursk - ne consolidăm poziţiile şi completăm "fondul de schimb" pentru Ucraina", scrie Zelenski într-o postare pe platforma X, sugerând o posibilă idee a sa de a încerca să folosească teritoriul rus ocupat acum de Ucraina ca monedă de schimb pentru teritoriul ucrainean ocupat de Rusia.
Filmările arată atacul militarilor ucraineni asupra clădirilor de la punctul de control, unele fiind distruse. Luați pe nepregătite, soldații Moscovei ies din clădirile distruse și se predau, cu steaguri albe în mâini. Zeci de soldați ruși ar fi fost luați prizonieri în primele faze ale luptelor.
La sfârșitul scurtului material video poate fi văzut un tanc, cu însemne ucrainene, care pleacă spre orașul Sudja.
Cu puțin timp înainte, pe rețelele sociale au apărut imagini cu soldații ruși care au fost luați prizonieri de militarii ucraineni în luptele din regiunea Kursk. Ele sunt publicate de Anton Gherașcenko, fost ministru adjunct la interne, actual consilier în aceeași instituție.
Din declarațiile oficialilor de la Kiev, Ucraina ar ocupa acum mai mult de o mie de kilometri pătrați în interiorul Federației Ruse. În același timp, ucrainenii au transmis că nu vor să păstreze acest teritoriu, ci doar să forțeze Rusia să accepte o pace justă. Până atunci însă, este nevoie de organizare în teritoriul cucerit în regiunea Kursk, după cum spune președintele Volodimir Zelenski.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Am avut o ședință a statului major. A fost prezentat un raport de către comandantul Sîrskîi, cu privire la front, principalele noastre direcții de apărare – Torețk, Pokrovsk și alte zone. Acolo se desfășoară în prezent cele mai intense atacuri rusești, iar apărarea noastră este concentrată în mod maxim acolo.
Prioritatea aprovizionării este îndreptată tocmai către acele zone, cu tot ce este necesar acum. De asemenea, comandantul a raportat despre operațiunile din regiunea Kursk, unde există noi avansuri și un nou grup de prizonieri a fost capturat. Generalul Sîrskîi a raportat și finalizarea eliberării orașului Sudja de trupele rusești. Acolo se formează acum o comandatură militară ucraineană. Au fost eliberate și alte câteva așezări, în total peste 80”.
Incursiunea din Kursk, desfășurată în același timp cu luptele din estul Ucrainei
Cât privește acțiunea autorităților din Rusia, guvernatorul interimar din Kursk a distribuit un videoclip care arată voluntari care ajută persoanele în vârstă din districtul Glușkovo, după ce a ordonat evacuarea acestuia. Ordinul sugerează că forțele ucrainene avansează treptat spre zonă. Mulți ruși evacuați stăteau la coadă în fața Crucii Roșii Ruse din Kursk pentru a primi ajutor umanitar.
Dincolo de luptele din regiunea Kursk, Ucraina a lovit un punct de trecere cu feribotul în Crimeea ocupată, în orașul Kerci, și o navă în Rusia. Explozii au fost auzite în Crimeea la primele ore ale dimineții. Purtătorul de cuvânt al Administrației Militare a Regiunii Odesa nu a vrut să dea nicio informație despre amploarea pagubelor sau dacă nava lovită a fost o țintă militară.
În paralel cu luptele din regiunea rusă Kursk, în care ar fi implicați zece mii de militari ucraineni, situația pe frontul din estul Ucrainei este una grea pentru Kiev. Ucraina le-a cerut locuitorilor să evacueze orașul Pokrovsk din regiunea Donețk, iar oficialii spun că forțele ruse se apropie rapid în urma luptelor grele din ultimele zile.
Ucraina continuă avansul dincolo de graniță
Ucraina susține că a preluat controlul asupra 82 de așezări și 1.150 de km pătrați de la începutul incursiunii în Rusia.
Ministrul rus al Apărării a anunțat că va trimite întăriri în regiunea de graniță Belgorod, unde autoritățile au declarat anterior stare de urgență.
De cealaltă parte, Rusia spune că a evacuat până acum 200.000 de persoane din regiunile de graniță. Oficiali ruși susțin că în planificarea atacului ucrainean au fost implicate NATO și „serviciile speciale occidentale”.
SUA susține că nu au primit o notificare prealabilă cu privire la atacul Ucrainei în regiunea Kursk, din Rusia.
Biroul pentru drepturile ONU a cerut Moscovei să permită o vizită în zonele de frontieră afectate de atacul transfrontalier al Ucrainei.
Ucraina a anunțat că a ordonat evacuarea cetățenilor din mai multe zone din estul regiunii Donețk, unde atacurile Rusiei se intensifică.
Trupele ucrainene au pătruns în regiunea Kursk din Rusia de mai bine de o săptămână, în cea mai amplă incursiune a forțelor Kievului în războiul de 2 ani și jumătate. Avansul a arătat slăbiciuni semnificative în apărarea frontierei Rusiei și a stânjenit Kremlinul.
Rusia a început să desfășoare trupe în Kursk
De asemenea, Kremlinul a început să trimită mai multe trupe în regiunea Kursk, pe măsură ce armata ucraineană își continuă avansul pe teritoriul rus. Este anunțul lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite.
Oficialul american nu a oferit mai multe detalii, însă a declarat că Washingtonul monitorizează îndeaproape reacția militară a Moscovei la incursiunea ucraineană.