Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prima pasarelă pietonală din Sinaia. E amplasată la intrare în stațiune și se poate ajunge în doar șapte minute în centrul orașului

Primăria montează prima pasarelă pietonală din Sinaia. Este amplasată chiar la intrarea în stațiunea montană, paralel cu DN1, și face parte dintr-un proiect de mobilitate urbană și de reducere a poluării. Autoritățile doresc să încurajeze locuitorii și turiștii să folosească autovehiculele mai puțin.

Prima pasarelă pietonală din Sinaia leagă centrul de două cartiere din sudul stațiunii

Prima pasarelă pietonală din Sinaia va lega două cartiere aflate în sudul orașului de centru și va scurta durata acestui traseu. Locuitorii sau turiștii vor ajunge în doar șapte minute în centrul orașului, în loc de 30, cât fac acum, spun reprezentanții primăriei.

Pasarela are o lungime de aproximativ 700 de metri și este alcătuită din două tronsoane care vor avea trotuare de legătură. Cel mai înalt pilon de susținere al ei are 17 metri și cântărește 10 tone. Iar valoarea proiectului din care face parte pasarela este de cinci milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană și de la Primăria Sinaia.

Primăria spune că realizarea construcției va veni cu beneficii pentru mediu și sănătatea oamenilor, având în vedere că poluarea va fi redusă și ar fi încurajat și mersul pe jos. Locuitorii au păreri împărțite despre aspectul și utilitatea ei, însă.

Reporter: Vi se pare utilă?

Localnică: Da, mai mult pentru pietoni, că bicicliști nu prea sunt în Sinaia, dar pentru pietoni e foarte utilă.

Localnic: „Drăguță, dar nu știu... Dacă îi vine cuiva rău vreodată pe pasarela aia, pe unde se urcă la ea? Cu elicopter de la SMURD, la înălțimea aia acolo...”

„Pentru oraș e bună. Dacă a primit bani, trebuie s-o facă, nu? Când dă bani de sus, trebuie să-i folosească...”, spune o altă persoană.

„Nu îmi place, a schimbat aspectul orașului. Am văzut-o și pe internet și nu-mi place”, susține o doamnă.

Pasarela va avea iluminat modern și poate fi folosită și ca pistă de biciclete sau trotinete. Astfel, autoritatea locală dorește să încurajeze folosirea mijloacelor de transport nepoluante.

Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia: „Pasarela are și un caracter turistic pentru că, cu siguranță, va fi vizitată de turiști. Este foarte spectaculoasă, foarte înaltă și are în anumite zone lifturi, de unde poți să cobori. Sunt niște zone de belle view, de unde se pot vedea munții, este o perspectivă foarte bună a orașului. Va avea din loc în loc și bănci, pentru ca cei care merg să se poată relaxa”.

Autoritățile locale promit că se va putea circula pe pasarelă de la începutul verii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE