Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prigojin le mulțumește rușilor și promite 'noi victorii pe front', într-o nouă înregistrare audio

Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a dispărut din spaţiul public din data de 24 iunie, când a condus o rebeliune armată eşuată în Rusia, a publicat luni un mesaj audio în care mulţumeşte proporului rus pentru sprijin şi anticipează 'noi victorii pe front', dar fără să precizeze locul în care se află, potrivit EFE, citată de Agerpres.

'Astăzi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră mai mult ca oricând. Şi vă mulţumesc pentru asta', declară Prigojin în mesajul difuzat de canalul Telegram 'Grey Zone', apropiat de Grupul Wagner.

Wagner 'suspendă temporar' activitatea centrelor sale de recrutare

Potrivit lui Evgheni Prigojin, 'Marşul dreptăţii', care a durat 24 de ore, în cursul cărora mercenarii Wagner au străbătut circa 800 de kilometri şi aproape că au ajuns la Moscova, a avut ca obiectiv 'lupta împotriva trădătorilor' şi 'mobilizarea' societăţii. 'Cred că am realizat multe din toate aceste lucruri', susţine liderul Wagner.

În acelaşi timp, Prigojin s-a declarat convins că ruşii vor obţine în curând noi victorii. 'Veţi vedea în curând următoarele noastre victorii pe front. Vă mulţumesc, băieţi', concluzionează el, fără să ofere mai multe detalii.

Acesta este al doilea mesaj audio din partea lui Prigojin de la revolta eşuată a grupului Wagner din 24 iunie şi de la plecarea sa anunţată în Belarus, unde omul de afaceri nu a fost văzut încă.

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a declarat - duminică - că mulţi dintre mercenarii grupului Wagner vor continua să servească Rusia.

În acelaşi timp, duminică, Wagner a anunţat că 'suspendă temporar' activitatea centrelor sale de recrutare pentru o perioadă de o lună din cauza 'neparticipării temporare la campania militară (din Ucraina) şi a relocării în Belarus'.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE