Frigul bate la ușă, iar oamenii care se vor încălzi la sobă încep să își facă socoteli, după ce prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul vrea să plafoneze la 500 de lei prețul pentru un metru cub de lemn. Până la decizia Executivului, oamenii își fac astăzi stocuri pentru iarnă la un preț de 6-700 de lei pentru un metru cub.
Cătalină Izaru este din Iași. Are trei copii. Soțul merge din când în când la muncă, iar ea și-a găsit un loc de muncă abia luna aceasta.
Cât lemn ar avea nevoie
"Este destul de greu. Lemnele sunt foarte scumpe. Au fost și până acum și acum s-au scumpit și mai mult. Noi, încă, nu am luat lemne, dar am înțeles că e undeva la 6-700 de lei metrul cub. Adică mi se pare destul de mult, având în vedere că sunt și trei copii care trebuie purtați la școală", spune ea.
Pentru a încălzi două încăperi și un hol ar avea nevoie de cel puțin patru metri cubi pentru aproximativ cinci luni. Anul trecut au rămas cu datorii după iarnă.
Cât ar plăti, dacă prețul s-ar plafona
Dacă prețul ar fi plafonat la 500 de lei, atunci pentru cei patru metri cubi, ar plăti 2000 de lei. Fără plafonare, lemnele pentru iarnă ar costa-o 2400-2800 de lei.
Coaliția de guvernare vrea că plafonarea să se aplice pentru o perioadă de 6 luni.
Un procent de 85% dintre gospodăriile din mediul rural se încălzesc cu lemne de foc sau cu produse derivate în sezonul rece.