A fost adoptată Ordonanța de Urgență, pe 4 aprilie, privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare, pentru energie, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
1,4 miliarde de euro pentru anul acesta
Virgil Popescu, ministrul energiei, scoate în evidență necesitatea investirii în energie, pentru a asigura României independența și securitatea. În acest scop, au fost ceruți bani din Fondul de Modernizare.
Pentru acest an România va primi aproximativ 1,4 miliarde de euro din fond, bani ce vor fi investiți în proiectele actuale.
”Așa cum am anunțat la începutul lunii aprilie Comitetul de Investiții a dat aprobarea pentru a primi anul acesta aproximativ 1,4 miliarde de euro, din Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte importante de investiții la CEO, Transelectrica, dar și pentru modernizarea rețelelor de distribuție energie electrică. Și vom lansa și alte call-uri pentru proiecte de investiții”, a spus Virgil Popescu.
Se caută soluții și când vine vorba de energia regenerabilă.
De asemenea, putem încheia parteneriate cu alte instituții publice pentru a mări absorbția acestor fonduri și pentru a face call-uri de proiecte. De exemplu, ministerul Agriculturii prin AFIR va derula call-uri de proiecte pentru energie regenerabilă și biogaz”, a declarat ministrul Energiei.
Energia regenerabilă este de mai multe tipuri: eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală și altele. Acestea constituie alternative la combustibilii fosili și sunt un mod de a reduce dependența de piețele volatile.
Pentru România: peste 13 miliarde de euro
Fondul pentru Modernizare aflat la dispoziţia României are o valoare de peste 13 miliarde de euro pentru perioada 2021- 2030, evaluare ce are la bază estimările privind prețul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Fondul pentru Modernizare sprijină investițiile în modernizarea sistemelor energetice și îmbunătățirea eficienței energetice. Aici sunt incluse și finanțările proiectelor de investiții la scară mică.
Proiectele trebuie să se afle în concordanță cu obiectivele cadrului de politici ale Uniunii privind clima și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung prevăzute în Acordul de la Paris.
Se dorește, pe termen lung, atingerea obiectivelor Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde.
Finanțarea din Fondul pentru Modernizare pentru implementarea investițiilor prioritare și neprioritare se poate realiza prin granturi, instrumente financiare cum ar fi garanții, împrumuturi preferențiale, rambursarea parțială a împrumuturilor bancare, plăți suplimentare pentru dobânzile la împrumuturile bancare sau alte forme.
Modalitatea efectivă de acordare a finanțării este indicată în documentația aferentă fiecărei proceduri de selecție a propunerilor de investiții.