Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Peste 10.000 de studenți au participat la examenul de rezidențiat. Numărul de locuri la medicina de familie a fost unul istoric

Peste 10 mii de candidați au dat examenul de rezidențiat. Aproximativ 36% dintre ei au susținut testul în București. Pentru a acoperi deficitul de personal din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății a dublat locurile pentru medicina de familie, care au ajuns, astfel, la o cifră istorică.

Planificare mai bună a resurselor din domeniul sanitare

Pentru a rezolva criza personalului medical din România, Ministerul Sănătății a dispus o mai bună planificare a resurselor umane din domeniul sanitar și la rezidențiat.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: ”Am început să acordăm prioritate specialităților deficitare, în sensul că, probabil în acest an, vă dau un exemplu, avem cel mai mare număr din istorie de locuri la medicina de familie, peste 600 de locuri și vrem să păstrăm acest trend și să schimbăm această abordare în care pregătim medici în funcție de capacitatea de pregătire a universităților, încet-încet încât și ele să-și adapteze această capacitate în funcție de nevoile sistemului de sănătate.”

Tot pentru acoperirea deficitului de personal, autoritățile își îndreaptă atenția și spre medicii care au studiat în străinătate și vor să revină acasă.

Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București: ”O să încercăm la nivelul Ministerul Sănătății să flexibilizăm activitatea de recunoaștere a diplomelor din străinătate, a celor care sunt specializați acolo, pentru a atrage cât mai mulți colegi din străinătate. Se pare că este un trend de a se reîntoarce cei care au lucrat în străinătate în spitalele noastre din diferite motive sociale, economice și familiale.”

Concursul s-a desfășurat în 6 centre universitare  

La rezidențiatul de anul acesta, s-au înscris peste 10 mii de candidați. Cele mai multe locuri, aproximativ 4.300 la număr, au fost la medicina umană, pentru care au concurat peste 5.700 de candidați. A urmat  medicina dentară cu 551 de locuri pentru cei 2.300 de candidați și farmacia cu 412 locuri și 2130 de candidați. Cei mai mulți concurenți au dat examenul la Centrul Universitar din București.

Student: ”Psihiatrie îmi doresc din tot sufletul pentru că simt că e un domeniu unde se pot aduce foarte multe îmbunătățiri și vreau să combin psihiatria cu psihanaliza, să poți să abordez mintea umană din mai multe perspective. Mi-ar plăcea să rămână în țară, însă mă cam sperie salariile destul de mici și faptul că lumea nu ne apreciază deloc eforturile.”

Într-un top 5 al numărului de locuri scoase la concurs în domeniul medicină se află: medicina de familie, unde numărul de locuri s-a dublat și specializările anestezie, terapie intensivă, cardiologie și pediatrie. La polul opus se află: neurologia pediatrică, medicina sportivă și nefrologie pediatrică.

Concursul de rezidențiat s-a desfășurat în 6 centre universitare: București, Cluj, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Candidații au avut de rezolvat 200 de teste grilă pe durata a 4 ore. Rezidențiatul este promovat de candidații care obțin un punctaj de cel puțin 65%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE