Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Ancheta în cazul Bulai. Corina Ioana Benga, asistenta de la SNSPA a profesorului, a fost audiată aproape șapte ore

Polițiștii fac percheziții marți dimineața la birourile Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în dosarul care-l vizează pe fostul profesor Alfred Bulai, acuzat de hărțuire sexuală.

21/08/2024 , 21:19

Asistenta lui Alfred Bulai, audiată aproape șapte ore

Corina Ioana Benga, asistenta de la SNSPA, a profesorului Alfred Bulai, acuzat de fostele studente de hărțuire sexuală, a fost audiată aproape șapte ore la sectia doi de Poliție, în calitate de martor. Ieri a fost audiat în acest dosar și decanul SNSPA, tot în calitate de martor. Ioana Nicolescu are mai multe detalii.

Asistenta lui Alfredbulai a ieșit de la audierile de aproape șapte ore fără a face declarații pentru presă. Această audiere a fost parte a anchetei penale în curs de desfășurare, iar asistenta a preferat să nu ofere informații suplimentare despre procedura juridică în care este implicată.

De cealaltă parte, Cristian Pârvulescu a fost audiat ieri și a făcut declarații atât la sosirea, cât și la ieșirea de la audieri. Pârvulescu a confirmat că au existat zvonuri în cadrul facultății referitoare la comportamentul lui Alfredbulai față de studenți, menționând că acesta ar fi folosit un limbaj homofob și sexist.

Codul de etică al SNSPA va fi revizuit

Pârvulescu a subliniat că, în mod obișnuit, taberele de pregătire de vară organizate de facultate ar trebui să fie însoțite de documente și rapoarte. Acestea sunt documente care detaliază activitățile desfășurate, discuțiile avute și studiile efectuate în cadrul taberelor. Pârvulescu a menționat că, în cazul lui Alfredbulai, anchetatorii nu au găsit astfel de rapoarte atunci când au cercetat documentele necesare pentru ancheta penală.

Cristian Pârvulescu a adăugat că, în prezent, codul de etică al SNSPA este în proces de revizuire. Se preconizează că noul cod va fi publicat în luna septembrie și va include cererile și sesizările anonime, pentru a răspunde mai eficient problemelor de etică în cadrul instituției.

Deși declarațiile de la audieri au fost limitate, dosarul penal este abia la început. Este posibil ca, în viitor, anchetatorii să cheme și alte persoane pentru declarații. Printre acestea s-ar putea număra inclusiv fostul profesor Alfredbulai, care a fost suspendat de către conducerea SNSPA în urma acestor incidente și nu se va mai întoarce la catedră.

20/08/2024 , 19:50

Cristian Pîrvulescu spune că a fost ''şocat'' de ce a aflat de la procurori

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi că a fost "şocat" de ce a aflat în timpul discuţiilor cu procurorii despre cazul sociologului Alfred Bulai, spunând că a aflat de la anchetatori că o studentă a fost înfometată în timpul unui curs de practică, potrivit Agerpres.

Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

"De exemplu, nu ştiam că una dintre studentele noastre a fost înfometată în timpul practicii şi că a avut nevoie de asistenţă medicală şi alte chestiuni de genul acesta pe care domnul procuror mi le-a descris în momentul în care am avut discuţia. Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica. Trebuie să vă spun că este singurul stagiu de practică pe care îl aveam la facultate şi la care nu găsim în momentul de faţă rapoarte. Nu a existat o transmitere a atribuţiilor şi a arhivelor. Noi credem că le vom putea recupera pe toate (...) Este un fapt. Deci, a venit o ambulanţă. Nici eu, nici domnul rector nu am avut cunoştinţă", a declarat Cristian Pîrvulescu în faţa jurnaliştilor, la ieşirea din sediul Parchetului.

Răspunzând unei întrebări, Pîrvulescu a precizat că ancheta procurorilor se concentrează pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.

"Existau profesori care mergeau, evident. Erau asistenţii domnului Bulai, care îl însoţeau în stagiile de practică. Unii dintre ei au răspuns întrebărilor Poliţiei în urmă cu câteva zile sau săptămâni. Alţii nu. Dar, în general, ancheta cred că este concentrată pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani (...) Întotdeauna, experimentele se desfăşurau în zona rurală în diferite colţuri din ţară (...) Practica este un experiment. Se desfăşura în diferite locuri din ţară, în zone rurale, în care se făceau diferite anchete. Teoretic, din punct de vedere sociologic, foarte interesant", a mai spus Pîrvulescu.

Întrebat dacă a mai aflat despre astfel de "experimente", Cristian Pîrvulescu a spus: "Asta este ceea ce m-a şocat la sfârşitul întâlnirii, discuţiei. Mie greu să vă spun acum. Am aflat multe lucruri, dar încetul cu încetul poate o să aveţi şi dumneavoastră acces la documente, când vor fi publice. O să aflaţi mai multe".

20/08/2024 , 16:40

Cristian Pîrvulescu despre cazul Bulai: ”Zvonuri au existat, dar erau foarte vagi”

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, înainte de a fi audiat la Parchet, că au existat zvonuri despre "limbajul" folosit de Alfred Bulai faţă de studenţi, dar erau foarte vagi şi "nici pe departe" de tipul celor care au apărut ulterior în mărturiile studentelor.

Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

"Nu a existat nicio plângere formală în ceea ce priveşte situaţia domnului Bulai. (...) Nu ştiu dacă studentele vorbeau între ele, că nu vorbeau cu mine. Ce pot să spun sigur este că zvonuri au existat. Nu au existat dovezi. Zvonurile nu erau nici pe departe de tipul celor care au apărut în mărturii. Ele erau foarte vagi. (...) Nu au existat niciodată sesizări formale. Dacă Parchetul le-a căutat, cu siguranţă nu le-a găsit. În ceea ce priveşte discuţiile, au existat discuţii cu studenţii, dar niciodată nu au produs probe", le-a spus Pîrvulescu jurnaliştilor.

El a afirmat că nu a avut nicio discuţie cu Alfred Bulai despre acele zvonuri şi a precizat că nu doreşte să detalieze despre "bârfele" care circulau în facultate, pentru a nu risca un proces în instanţă cu acesta.

"Nu aş face astfel de declaraţii şi o să înţelegeţi de ce. Domnul Bulai urmăreşte cu atenţie declaraţiile pe care le fac şi apoi va face o acţiune în justiţie împotriva SNSPA, aşa că trebuie să fim rezervaţi în declaraţiile pe care le facem", a explicat Cristian Pîrvulescu.

Pîrvulescu a menţionat că a avut nişte discuţii, pe care decanul le face periodic cu studenţii, "pentru a înţelege care sunt problemele din facultate".

"Erau referitoare la ceea ce spuneau şi colegii mei în scrisoarea de acum trei săptămâni referitoare la limbaj. Avea (Alfred Bulai - n.r.) un limbaj care la Facultatea de Ştiinţe Politice de la SNSPA era puţin ieşit din comun. (...) Era sexist, era homofob, cam astea erau reproducerile pe care le-au făcut (studenţii - n.r.), dar astea erau cât se poate de vagi în discuţia pe care am avut-o. (...) Zvonurile erau de pe vremea când era la Universitatea Bucureşti, aţi văzut că sunt profesori care vorbesc despre ce s-a întâmplat acolo, doar că nu era vorba în mod necesar de hărţuire sexuală, care pe vremea aia nici nu era definită", a indicat Pîrvulescu.

20/08/2024 , 12:00

Cristian Pîrvulescu, chemat la audieri în cazul Bulai

Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, urmează să fie audiat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat surse judiciare pentru Euronews România.

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit la Euronews România despre măsurile aplicate de SNSPA în cazul Alfred Bulai.


Surse din rândul anchetatorilor au precizat că au loc percheziții la trei sedii ale SNSPA, prin care și un cămin. Anchetatorii caută probe în dosarul în care Alfred Bulai a fost acuzat de folosirea abuziva a functiei in scop sexual si agresiune sexuala.

”În această dimineață, 20 august 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectueaza cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață sunt puse în executare 3 mandate de percheziție, la trei adrese din Municipiul București.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

La percheziții participă și ofițeri din Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.

Alfred Bulai, concediat de la SNSPA după acuzațiile de hărțuire sexuală

În urmă cu două săptămâni, profesorul Alfred Bulai a fost concediat de la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), ca urmare a dosarului deschis pe numele său sub acuzațiile de hărțuire sexuală. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a precizat că decizia întreruperii contractului lui Bulai este una cu ”efect imediat.”

”Am primit astăzi hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamațiile de hărțuire sexuală, aduse profesorului Alfred Bulai. Am informat decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și Consiliul de Administrație că, în calitate de Rector SNSPA și în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024”, a precizat Remus Pricopie, rectorul SNSPA, potrivit unui comunicat emis de instituția de învățământ.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE