Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alfred Bulai, dat afară de la SNSPA după reclamațiile de hărțuire sexuală

Profesorul Alfred Bulai a fost concediat de la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), ca urmare a dosarului deschis pe numele său sub acuzațiile de hărțuire sexuală. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a precizat că decizia întreruperii contractului lui Bulai este una cu ”efect imediat.”

”Am primit astăzi hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamațiile de hărțuire sexuală, aduse profesorului Alfred Bulai. Am informat decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, Președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și Consiliul de Administrație că, în calitate de Rector SNSPA și în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024”, a precizat Remus Pricopie, rectorul SNSPA, potrivit unui comunicat emis de instituția de învățământ.

Remus Pricopie, despre decizia concedierii lui Alfred Bulai: ”Am semnat cu gândul la victimele știute și neștiute”

”Am semnat cu gândul la victimele știute și neștiute ale celui care, în loc să fie profesor, un mentor pentru tinerele generații, a ales să încalce principiile de bază ale oricărei comunități civilizate și să supună mai multe persoane unui tratament nedemn și abuziv.

Sper ca acțiunea fermă a SNSPA împotriva celor care nu respectă normele etice și demnitatea fiecărui membru al comunității academice să fie un exemplu și pentru alte universități sau instituții publice din România. Din experiența mea profesională de trei decenii, nu cunosc un alt caz de hărțuire sexuală care să fi fost soluționat în 8 zile de la momentul sesizării, cu respectarea tuturor cerințelor legale”, a menționat rectorul SNSPA.

Ce acuzații i se aduc profesorului

Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de snoop.roAlfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente.

Profesor și cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, Bulai le-ar fi cerut studentelor să se dezbrace în fața lui în camera unde era cazat.

Publicația a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.

”România rămâne una dintre țările din UE în care misoginismul, agresivitatea verbală și hărțuirea sexuală sunt în general tolerate”

”Din păcate, România rămâne una dintre țările din Uniunea Europeană în care misoginismul, agresivitatea verbală și hărțuirea sexuală sunt în general tolerate, prin lipsa de reacție instituțională și prin inexistența unor instrumente reale de ordin civil sau penal de pedepsire a agresorilor și protejare a victimelor.

Această boală socială, care se manifestă prin misoginism, hărțuire sau chiar agresiune sexuală, nu poate fi eradicată fără mărturiile victimelor și implicarea tuturor instanțelor competente. Trebuie să fim alături de victime și familiile lor, prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție și să le încurajăm să expună orice situație pe care o consideră abuzivă”, a afirmat Remus Pricopie.

Rectorul SNSPA: ”Subiectul declanșat de «cazul Bulai» nu se închide aici”

”Azi, în timp ce discutăm despre „cazul Bulai”, există, din păcate, și alte cazuri de hărțuire sexuală în universități, instituții de cultură, presă, partide politice, autorități locale, poliție, sport etc. care nu sunt semnalate sau care sunt tolerate prin inacțiune. Este nevoie de o revizuire a întregii legislații din domeniu – nu numai cea specifică universităților – , atât în materie de drept administrativ, dar și de drept penal. Fără instrumente instituționale și legale puternice, nu există tratament eficient pentru fenomenul hărțuirii sexuale. De exemplu, atât timp cât intervine prescrierea cu o viteză greu de imaginat, iar pedepsele, acolo unde se pot aplica, sunt simbolice, fenomenul hărțuirii sexuale va continua să afecteze anual mii de femei, majoritatea la vârste foarte tinere, fără măcar ca aceste cazuri să fie sesizate.

Din perspectiva universității pe care o conduc, subiectul declanșat de „cazul Bulai” nu se închide aici. SNSPA va continua analiza situației create, pe mai multe planuri, în conformitate cu legislația în vigoare. Pe de o parte, Comisia de Etică va evalua în ce măsură există argumente legale pentru a extinde cercetările”, a adăugat Pricopie.

Audit intern la SNSPA după cazul Bulai

De asemenea, conducerea SNSPA a dat asigurări că toate datele adunate ”vor fi trimise cu celeritate către organele de anchetă penală, pentru a contribui la derularea investigațiilor deja demarate”.

”Pe de altă parte, suntem conștienți de gravitatea „cazului Bulai”, iar identificarea vulnerabilităților interne care au permis acest lucru este fundamentală pentru noi. În acest sens, am demarat procedurile pentru a realiza un audit intern, care va începe de la Facultatea de Științe Politice, Departamentul de Sociologie, și care va trebui să dea nu doar răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, ci și să propună măsuri pentru viitor.

Este important să știm că forța unei organizații este dată nu numai de succesele sale, dar mai ales de modul în care știe să treacă prin crize. Prin urmare, identificarea și tratarea imediată a derapajelor, de orice fel, trebuie să fie o prioritate”, a mai punctat Pricopie.

Remus Pricopie, despre cazul Bulai: ”Afirmația potrivit căreia „toți știau” este mincinoasă și calomnioasă”

”Afirmația potrivit căreia „toți știau” este mincinoasă și calomnioasă. Nu există niciun element care să o susțină. Vina colectivă funcționează doar în regimurile totalitare. A acuza in corpore o întreagă comunitate academică, cu mii de membri, și a arunca cu noroi asupra tuturor profesorilor dedicați de la SNSPA poate fi util doar celor care nu au legătură cu educația, ci eventual cu interesele unor politici extremist-radicale, pe care SNSPA le-a combătut în mod constant și va continua să le combată.

Astfel de abordări generalizatoare și simplificatoare, bazate pe părerile și impresiile celor care comentează pe margine, dăunează grav interesului legitim ca învățământul românesc și societatea, în ansamblul său, să facă pași înainte”, a mai spus rectorul SNSPA.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE