Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Percepția românilor cu privire la UE și NATO. Remus Ștefureac: Nu putem spune că se consolidează un filon suveranist în România

75% dintre români consideră că economia românească este controlată de companii străine în folosul altor țări. Aceasta este concluzia unui sondaj recent realizat de INSCOP Research. În același sondaj, aflăm că a a crescut și percepția românilor față de Uniunea Europeană și NATO. 

Dacă în urmă cu doi ani, procentul românilor care își doreau o ieșire din din UE și NATO era de 25%, acum procentul a scăzut la 10%. În urma analizei sondajului mai reiese că românii sunt nemulțumiți de felul în care țara noastră își promovează propria agenda în cadrul Uniunii Europene și își doresc ca politicienii noștri să apere interesele naționale așa cum o fac cei din toate celelalte state membre. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de respondenți.

Perspectiva ROEXIT este susținută de o ultra-minoritate

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a vorbit în platoul Euronews România despre aceste date. În viziunea acestuia, nu putem vorbi despre consolidarea În România a unui filon suveranist, de tipul celui din Ungaria.

„Vorbim despre un filon național ceva mai accentuat pe care românii l-ar dori tradus în tot ceea ce înseamnă apărarea interesului național, politici publice mai bune și apărarea intereselor României în Concertul European așa cum o fac toate celelalte state. Sigur, am avut și un element de context la finalul lui 2022, apropo de respingerea aderării României la Schengen, care a amplificat anumite frustrări. Nu aș vrea să cădem în capcana de a percepe că în România se consolidează un filon suveranist de tipul celui din Ungaria.

Dimpotrivă, ponderea românilor care văd o sursă a bunăstării în altă zonă, în afara Uniunii Europene, a scăzut față de 2020 și 2021. Perspectiva unui ROEXIT, a unei ieșiri a României din UE, una dintre temele predilecte ale propagandei rusești în România, este susținută de o ultra-minoritate. Avem 90% dintre români care consideră că sursa bunăstării, a unor politici publice mai bune și sursa securității ține de integrarea Euro-Atlantică. Suntem printre cei mai pro-europeni și pro-NATO cetățeni ai Uniunii Europene”, a spus Remus Ștefureac.

Remus Ștefureac speră ca politicienii să folosească aceste date și crede că discuția în spațiul public ar trebui să se concentreze mai mult pe politicile publice ale guvernului.

„Eu sper ca politicienii să folosească aceste date. Tocmai de aceea noi publicăm cât de des putem astfel de date. Acestea, împreună cu altele pe care le furnizează economiștii și specialiști din alte zone ar trebui folosite și într-adevăr noi ar trebui să vorbim ceva mai mult. De exemplu, mai puțin despre rotative, schimbări de guvern și să vorbim despre politicile acestui guvern. Dacă vom vorbi despre aceste lucruri, cei care se ocupă poate vor fi mai competenți și vor simți presiunea publică”, a conchis Remus Ștefureac.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE