Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, ar fi propus Ucrainei să-i ofere informaţii cu privire la locul de amplasare a trupelor regulate ruse pentru a le ataca, cerând în schimb ca ucrainenii să-şi retragă soldaţii din împrejurimile oraşului Bahmut (estul Ucrainei), unde mercenarii Wagner sunt în prima linie, potrivit documentelor serviciilor de informaţii americane, informează luni EFE, citată de Agerpres.
Potrivit acestor documente, scurse pe platforma Discord şi citate luni de The Washington Post, era sfârşitul lunii ianuarie când Prigojin ar fi făcut această ofertă prin contactele sale din Direcţia principală de Informaţii de pe lângă Ministerul Apărării ucrainean (GUR) pe fondul numeroaselor pierderi pe care grupul său de mercernari le suferea în oraşul asediat Bahmut.
Prigojin a acuzat Ministerul Apărării rus că minte în rapoarte despre evoluţia situaţiei
Nu era prima oară când Prigojin avea 'contacte secrete' cu serviciile de informaţii militare ucrainene în cursul războiului, conform acestor scurgeri de informaţii.
Documentele scurse nu precizează ce fel de poziţii ale trupelor ruse s-a oferit Prigojin să dezvăluie, potrivit Washington Post, care a citat un oficial ucrainean care a spus că nu era prima ofertă de acest gen şi că, la fel ca în ocaziile precedente, ea a fost respinsă de Ucraina de teama să nu fie falsă şi din cauza lipsei de încredere în şeful grupului Wagner.
După cum subliniază publicaţia citată, Prigojin a promis să preia controlul asupra oraşului Bahmut până în 9 mai, când Rusia marchează Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, dar în ultimele zile chiar a ameninţat că îşi va retrage trupele din oraş.
Prigojin a denunţat în mai multe rânduri lipsa de arme şi de echipament a grupului său, iar vineri a acuzat încă o dată Ministerul Apărării rus că minte în rapoartele sale despre evoluţia situaţiei de pe câmpul de luptă.
El a denunţat vineri că trupele ucrainene s-au apropiat cu până la 500 metri nord-est de Bahmut din cauză că trupele regulate ruse au fugit de pe acel flanc. În conferinţa sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, vorbise de o 'repoziţionare' a trupelor ruse din zona Bahmut. 'Repoziţionare' înseamnă 'fugă', a reacţionat imediat Prigojin, care a sugerat în mod repetat că înalţi oficiali ruşi din domeniul apărării şi elitele de afaceri subminează efortul militar al forţelor ruse în Ucraina.
Evgheni Prigojin a calificat informaţiile drept "prostii"
Săptămâna trecută, Prigojin a ameninţat public că îşi va retrage mercenarii din Bahmut, unde au condus ofensiva rusă timp de luni de zile cu preţul unor pierderi uriaşe, dacă nu vor primi mai multă muniţie de la Ministerul Apărării. Dar a mai spus că el şi oamenii săi vor fi consideraţi trădători dacă vor face asta, potrivit Reuters.
Potrivit unuia dintre documentele dezvăluite de The Washington Post, Prigojin este conştient de scăderea moralului în rândul forţelor Wagner şi că unii dintre combatanţi au fost reticenţi în a se desfăşura la Bahmut de teama unor noi pierderi.
Kremlinul a dezminţit luni raportul publicat de The Washington Post. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că raportul, respins anterior şi de Prigojin, pare a fi o farsă, conform Reuters.
Într-un mesaj audio postat luni de serviciul său de presă pe Telegram, Evgheni Prigojin a calificat informaţiile publicate de The Washington Post drept "prostii" şi a sugerat că 'rezidenţi' din suburbia moscovită Rubliovka, unde locuiesc mulţi reprezentanţi ai elitelor politice şi de afaceri ruse, au orchestrat un atac împotriva sa.
Prigojin a negat, de asemenea, că s-ar fi întâlnit cu Kirilo Budanov, şeful GUR, într-o ţară africană, al cărei nume nu se specifică în materialele publicate de Washington Post, spunând că nu a mai fost pe acest continent de la începutul conflictului ucrainean şi a calificat ideea unei convorbiri telefonice cu acesta drept ridicolă.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe a refuzat să comenteze articolul publicaţiei americane, care se bazează pe documente secrete americane scurse pe platforma de chat Discord dedicată amatorilor de jocuri online.