De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Crin Antonescu spune că își dorește să fie admis Călin Georgescu în noua cursă a prezidențialelor
- Candidatul desemnat de alianța PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu televizat, că ar fi interesat să-l vadă pe Călin Georgescu participând la următoarea cursă electorală.
- Antonescu a subliniat că o astfel de candidatură ar putea aduce clarificări în spațiul public, permițându-i lui Georgescu să răspundă întrebărilor venite din partea contracandidaților, presei și alegătorilor.
- Liderul coaliției a precizat că decizia privind o eventuală acceptare a unei noi candidaturi a lui Georgescu aparține instanțelor abilitate. Totuși, el a menționat că în campania precedentă, Georgescu a părut „mai degrabă o prezență fantomatică”, evitând dezbaterile publice.
Citește mai mult despre declarațiile făcute de Crin Antonescu
Poluare ridicată în majoritatea orașelor din România. Odată cu revenirea românilor din vacanță, senzorii de poluare au atins cote maxime
- Odată cu întoarcerea românilor la muncă, s-a întors și poluarea în marile orașe. Indicii sunt la cote maxime din cauza încălzirii locuințelor și a traficului.
- În perioada sărbătorilor, românii au respirat un aer mai curat, asta și datorită vântului care nu păstra poluarea în loc. Dar acum, cu calmul atmosferic și cu ceața, indicii de poluare au crescut.
- Bucureștiul este în topul celor mai poluate capitale europene și asta se simte.
Citește mai mult despre poluarea din România.
Două tramvaie s-au lovit frontal în Strasbourg. Zeci de oameni au fost răniți
- Cel puțin 50 de oameni au fost răniți după ce două tramvaie s-au ciocnit în orașul francez Strasbourg. Accidentul a avut loc într-un tunel de lângă Gara din centrul orașului.
- Alte 100 de persoane, deși nevătămate, au fost evaluate pentru șoc sau stres, a declarat René Cellier, directorul Serviciului de pompieri și salvare din Bas-Rhin, potrivit AP.
- Serviciile de urgență au desfășurat 130 de pompieri, 50 de vehicule de salvare și au stabilit un perimetru larg de siguranță.
Citește mai mult despre accidentul din Strasbourg
Agresorul de la protestul din fața CCR a fost plasat sub control judiciar
- Bărbatul care a vandalizat mașina unei televiziuni la protestul din fața CCR, de vineri, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
- Inițial, bărbatul a fost reținut pentru o zi, la capătul a mai multe ore de audieri. După ce a petrecut o noapte în arest, acesta a fost din nou dus la Parchet pentru ca procurorii să decidă ce măsură preventivă se impune în cazul său.
- Bărbatul a stat aproximativ o jumătate de oră în fața anchetatorilor de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, iar la final procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, bărbatul are mai multe interdicții, printre care și interdicția de a participa la proteste.
Citește mai mult despre agresorul de la protestul din fața CCR
Trauma copiilor tratați în spitalele de psihiatrie învechite, cu saloane înguste și gratii la geam
- România are județe întregi fără psihiatri pentru copii. Iar acolo unde există, spitalele de psihiatrie pediatrică sunt învechite, iar copiii sunt internați în saloane cu gratii la geam.
- Pentru a schimba acest lucru, o fundație și-a propus să construiască primul spital din România care să se ridice la standarde internaționale de siguranță. Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional.
- Două case cu gratii la geam, construite în 1923, alcătuiesc clinica de psihiatrie pediatrică a Spitalului Obregia, unde sunt tratați cei mai mulți copii cu urgențe psihiatrice din țara noastră.
Citește mai mult despre trauma copiilor tratați