Simbolul democrației și voinței imperative a votului la urne, Parlamentul României are, la o privire mai atentă, și trăsături dinastice. Fii, soți, gineri, fini sau nași găsim în toate partidele. La fel și legături umane (speciale) mai strânse, generatoare de locuri eligibile pe listele parlamentare.
Pe baza evidențelor, dar și a informațiilor oferite de surse politice, Euronews România arată imaginea nefardată a aleșilor din Casa Poporului.
Soți și fiice pe listele PSD
Cu gândul la procentele prezidențiale, conducerea PSD a scos de pe listele pentru Parlament colegii de partid certați cu justiția. Nu însă și rudele sau protejatele unor lideri social-democrați.
Candidați la Cameră din partea PSD București, Marian Neacșu și Silvia Claudia Mihalcea, sunt extrem de apropiați, potrivit unor surse din conducerea PSD. Supranumită în trecut „fata lui Hrebenciuc”, Mihalcea și-a început cariera politică la biroul parlamentar al fostei eminențe cenușii a PSD. Noul mentor politic al domnișoarei Mihalcea este așadar vicepremierul Neacșu, care a obținut un loc fără emoții pentru aceasta pe listele de la București.
La Mureș, iese în evidență așa-numita dinastie Gliga. Deputată PSD, Dumitrița Gliga candidează acum pentru un nou mandat. Este fiica fostului parlamentar și lider de filială, Vasile Gliga. Condamnat în trecut pentru angajarea soției la propriul cabinet parlamentar, el a pasat mandatul fiicei. În timp ce pe ginerele său, Horea Soporan, l-a făcut lider de filială și senator în legislatura 2016-2020.
Deja tradiționala înțelegere politico-mediatică intre PSD și PC, numără și la aceste alegeri câteva locuri eligible.
În pachet îl găsim pe longevivul lider conservator, Cristian Popescu Piedone. Pe primul loc anul acesta pe lista de Giurgiu a PSD, fostul primar a cerut în urmă cu patru ani poziții eligibile pentru copiii săi în Parlamentul de la București sau în cel de la Bruxelles, potrivit surselor PSD. Fiul său, după un mandat discret de deputat la Suceava, a devenit primar al sectorului 5.
La Tulcea, pe primul loc de la PSD a aparut Sergiu Constantinescu, originar din Ardeal. Este soțul prezentatoarei TV Alessandra Stoicescu. Iar înțelegerea în acest sens, perfectată separat cu Marcel Ciolacu, susțin surse din PSD, l-a determinat pe liderul filialei tulcene, Horia Teodorescu să caute pentru protejata sa, Mirela Furtună, un loc eligibil pe alte meleaguri. L-a găsit chiar la București, acolo unde deputata ocupă acum locul 7 pe lista pentru Cameră.
Rude și colaboratorii lui Iohannis, pe listele PNL
O situație asemănătoare găsim și la PNL, unde, aflat deja la al doilea mandat de deputat, Daniel Gheorghe este fiul controversatului primar din Otopeni, Silviu Gheorghe. Și deschide lista candidaților PNL Ilfov la Cameră.
Cât pe ce să rămână fără colegi, actuala deputată liberală Cristina Trăilă a fost transferată de pe locul neeligibil de la București cap de listă pentru Camera Deputaților la Vaslui, în locul demisionarului Nelu Tătaru. Potrivit unor surse politice, salvarea a venit după o discuție între liderul Nicolae Ciucă și fostul președinte PNL, Valeriu Stoica, nașul de cununie al Cristinei Trăilă.
Ionuț Stroe, este pe locul 3 pe lista PNL București la Cameră. Este și ginerele fostului ministru Marcel Vela care l-a ajutat să ajungă purtător de cuvânt și șef de filială de sector.
Dar în curtea PNL, nu doar legăturile de rudenie și alianțele matrimoniale contează la alcătuirea listelor de candidați. Președintele Klaus Iohannis a reușit să-și impună o parte din proprii colaboratori pe locuri eligibile. Consiliera prezidențială pe probleme de Sănătate, Diana Păun, dar și ministrul Educației, Ligia Deca sunt în fruntea listelor filialelor liberale Caraș și Vâlcea.
Încrengături de cumetrii în jurul lui George Simion (AUR)
Acum patru ani, 9% din candidații AUR la parlamentare erau rude de gradul 1 și 2. Printre ei se regăseau Claudiu Târziu, co-fondator AUR, și deputatul Ringo Dămureanu, cu propriile neveste pe liste. În prezent, liderul George Simion este acuzat de colegii de partid că și-a pus finii, nașii și unchii pe lista de candidați.
Potrivit unor surse din partid, deputatul George Badiu, aspirant la un nou mandat pe listele de Vrancea, este unchiul lui George Simion.
Mai mult, Petrică Negrea, nașul de cununie al liderului AUR, a fost plasat în fruntea listei pentru Camera Deputaților în județul Suceava, în timp ce nașa de botez a copilului său, deputata Gianina Șerban, este cap de listă la Ilfov.
Un nume cu sonoritate, Lidia Vadim Tudor, fiica fostului lider PRM este pe locul 3 la Bucuresti.
O mențiune și pentru Ariadna Cîrligeanu. Considerată în partid protejata lui George Simion, ea deschide lista AUR Botoșani la Camera Deputaților. Anul trecut a devenit cunoscută pentru scandalul provocat de tentativa de intrare în Parlament cu patru tuburi de cartușe în poșetă.
Fosta senatoare AUR, acum eurodeputată cu propriul partid, Diana Șoșoacă deschide listele SOS pentru Senat. La Prahova, pe poziția 1 la Camera Deputaților, ea și-a dat acceptul pentru Andrei Gușă, fiul politicianului Cozmin Gușă, fost deputat PD la rândul său în legislatura 2004-2008.
USR: Protejatele unor lideri, pe listele partidului
Nici USR nu este scutit de deciziile influențate de glasul sângelui sau al inimii.
La Satu Mare, liderul filialei, Radu Panait deschide lista la Cameră, în timp ce protejata sa, Diana Creț este cap de listă la Senat.
Mai la sud, în Muntenia, filiala USR Dâmbovița a validat-o cap de listă pe Adelina Dobra, o protejată a liderului Claudiu Năsui, deputat care candidează și el pentru un nou mandat pe listele USR București.
La vest, în Banat, fostul lider Cătălin Drulă este susținut pentru un nou mandat de deputat. La fel și fosta cumnată a acestuia, Alina Gîrbea, fostă șefă peste USR Diaspora, transferată la Timiș pentru a i se asigura un loc în viitorul Senat.
La minorități, mandate păstrate în familie
În fine, grupul minorităților are propriile dinastii. După ce a reușit performanța de a fi primul deputat exclus din grupul minorităților naționale, reprezentantul comunității italiene, Andi Grosaru a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat. În schimb, și-a convins mama, actuala președinte a Asociației Italienilor, să devină deputatul acestei minorități. De altfel, în familia Grosaru mandatul este garantat. Andi Grosaru a devenit deputat în 2016, după decesul tatălului său, Mircea Grosaru, aflat la a treia legislatură.
Legătura de sânge este capitală si pentru minoritățile poloneze și rutene. Deputat din partea etnicilor polonezi, Longher Ghervazen, candidează pentru nou mandat. În 2016, confruntat cu o condamnare pentru conflict de interese, a ales să păstreze mandatul în familie, punând-o pe listă pe soția sa.
Rutenii din România au fost reprezentați timp de 16 ani în Parlament de același Gheorghe Firtzak. Fiul din cauza căruia a și fost condamnat pentru că-l angajase la propriul cabinet, a preluat din 2020 ștafeta. În prezent, Iulius Firtzak continuă moștenirea lăsată de tatăl său, candidand pentru un al doilea mandat.
Tot pentru al doilea mandat și continuator de mandat este și actualul deputat UDMR, Antal Istvan Lorant. Este fiul fostului deputat Antal Istvan și candidează pe listele organizației de Mureș.