Ne mai despart 3 săptămâni de alegerile parlamentare din 1 decembrie. Câți dintre candidați se află la primul lor scrutin și câți sunt la a doua sau chiar la a treia candidatură? Câți dintre ei s-au mutat de la un partid la altul?
O parte foarte semnificativă dintre cei care acum candidează se află la prima lor încercare de acest fel. Vorbim despre un procent de 71%. Apoi, cei care se află la cea de-a 2-a lor candidatură, practic la al 2-lea mandat, sunt undeva aproape de 20%, în timp ce seniorii, cei care se pregătesc pe un pentru un al 3-lea mandat, sunt în procent de aproape 10%.
Vom vedea acum și care este situația celor care își schimbă partidele, celor care s-au mutat de la un partid la altul.
Și dincolo de cifrele care sunt aici împărțite pe partide, vom vedea totalul, care este un procent interesant. 6,39% reprezintă politicienii care s-au mutat de la un partid și acum reprezintă alt partid, pregătindu-se pentru candidatură.
Dacă ar fi să ne uităm la aceste procente și partide, vom vedea că, de exemplu, AUR sau chiar S.O.S au procente foarte mari de candidați 80%, respectiv 88%, care se află la prima lor încercare de intrare în Parlament. De asemenea, acele procente mari se reflectă, însă, și în numărul politicienilor cooptați de la alte partide, 11,8$ în cazul S.O.S.
Așa cum se vede, un partid foarte statornic este UDMR-ul, care are un procent infim de doar 0,17%, în ceea ce privește parlamentarii aduși de pe la alte partide.
În rest, suntem cumva cam pe la media de cinci-șase în cazul PSD și PNL și, de asemenea, scad și procentele în ceea ce privește candidații care sunt la prima lor încercare de a intra în Parlament, undeva pe la 60-61%, vorbim despre principalele două partide politice.
Calendarul alegerilor din 2024
Alegerile 2024 în România. Pentru prima oară, toate cele patru rânduri de alegeri au picat în același an. Alegerile locale și europarlamentare au avut deja loc, pe data de 9 iunie. Când sunt organizate alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale:
9 iunie 2024- alegeri locale și alegeri europarlamentare;- 24 noiembrie 2024 - alegeri prezidențiale, primul tur
- 1 decembrie 2024 - alegeri parlamentare;
- 8 decembrie 2024 -alegeri prezidențiale, al doilea tur.
Alegerile locale, cele europarlamentare și cele parlamentare sunt organizate în România într-un singur tur.
Alegerile prezidențiale sunt organizate în două tururi, dacă niciunul dintre candidați nu obține 50%+1 din numătorul total de voturi valabil exprimate.
Alegerile locale și cele parlamentare se organizează o dată la patru ani, în timp ce scrutinele pentru alegerea europarlamentarilor și președintelui României au loc din cinci în cinci ani.