O nouă legislație în domeniul educației nu rezolvă problemele elevilor. Notele, dar mai ales raportarea la note a părinților, pot fi soluția sau stresul unul copil aflat pe băncile școlii. Studiile arată că părinții exigenti cresc copii mai stresați. Părinții ar trebui să fie sursa de siguranță și stabilitate a celor mici, spun psihologii.
Părinții ar trebui să fie sursa de siguranță și stabilitate a celor mici
Giorgiana îl crește singură pe Carol, care are 13 ani. Relația lor se bazează pe sinceritate, încredere și comunicare. Copilului îi place mai mult desenul decât matematica. Notele lui se apropiau de corigență la matematică, însă spijinul mamei nu s-a schimbat. Atâta timp cât face ce îi place, adică desen, Carol face tot posibilul să iasă bine. Giorgiana îl susține în orice.
Giorgiana Zanfir, mamă: „A înțeles și el că eu nu vânez note și iubirea dintre noi nu are nici o legătură cu notele sau cu rezultatele de la școală, însă e bine să identifice ce iubește, ce-i place să facă, iar la restul să fie pe o linie de plutire.”
Pentru Giorgiana e important ca el să aibă parte de vacanță fără prea multe teme, pentru că îl așteaptă doi ani grei. Carol a plecat în vacanță cu prietenii lui.
Carol Gioabă: „Mama mă susține cu desenul și nu pune presiune pe mine cu școala.”
Psihologii spun că presiunea notelor mari duce la anxietate
Psihologii spun că presiunea notelor mari duce la anxietate, frustrări, probleme în comunicare și mai ales stres.
Camelia Borlean, psiholog: „Aceste frustrări pot să fie gestionate discutând cu copilul, dar în același timp, o analiză, din nou, mă întorc la așteptările pe care părinții le au față de copii, pentru că uneori pot proiecta propriile lor nevoi sau propriile lor așteptări sau propriile lor dorințe care n-au fost împlinite.”
Specialiștii spun că e important ca părinții să-i lase pe copii să experimenteze, să-și cunoască propriile interese.
Giorgiana Zanfir, mamă: „Citește. E interesat de bucătărie și de istorie. Și citește tot felul de lucruri, de curiozități. Atâta vreme cât se informează și citește ce-i place nu vreau să-l forțez să citească ceva ce vreau eu.”
600.000 de copii din România se confruntă cu anxietatea și depresia
Un studiu al Universității Kobe arată că adulții cei mai fericiți și care câștigă cel mai bine sunt cei cărora li s-a dat încredere în ei, ca și copii.
Camelia Borlean, psiholog: „Știm foarte bine că performanța, realizarea, idealurile pe care le au copiii, ulterior, ca adulți, se realizează doar în acele domenii în care îți dorești să faci ceva, în care ești talentat și nu în ceva în care îți pun părinții că ar trebui să faci.”
Educația prin critică, rușinare sau impunere poate duce la un viitor adult care se luptă cu tulburări emoționale. Ultimele date de la Salvați Copiii România arată că peste 600.000 de copii din România se confruntă cu anxietatea și depresia.