Târgul de Cariere POLIJobs, cel mai mare eveniment de profil organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, ajuns la cea de-a VI-a ediție, s-a desfășurat în perioada 19-20 noiembrie 2024, în corp FAIMA – hol BN – holul AN – intrarea principală Rectorat.
Prin participarea la eveniment toți cei care sunt în căutarea unei oportunități de carieră au posibilitatea de a interacționa direct cu angajatorii.
98 dintre cele mai mari 100 de companii din lume sunt clienți SAP
În calitate de lider global în domeniul aplicațiilor pentru întreprinderi și al inteligenței artificiale în business, SAP se află la punctul de legătură dintre business și tehnologie. De peste 50 de ani, organizațiile au avut încredere în SAP pentru a valorifica tot ceea ce este mai bun la ele, unind operațiunile critice pentru business care acoperă finanțele, achizițiile, resursele umane, lanțul de aprovizionare și experiența clienților. Clienții SAP generează 84% din comerțul global total, iar 98 dintre cele mai mari 100 de companii din lume sunt clienți SAP.
Cum arată jobul și angajatul viitorului?
„Uitându-ne la dezvoltările ultimilor ani, consider că adaptarea rapidă la tehnologii emergente precum inteligența artificială, automatizarea și soluțiile cloud într-un mediu de lucru flexibil și colaborativ vor continua și în viitor. Se poate observa, de asemenea, că paleta de competențe necesare unui rol se extinde: nu mai vorbim doar de competențe tehnice avansate, ci de o îmbinare a acestora cu soft skills precum adaptabilitatea, creativitatea sau gândirea critică. Acest lucru va conduce printre altele, în opinia mea, la adoptarea unei mentalități de învățare continuă și orientarea către crearea și îmbunătățirea de soluții scalabile cu impact semnificativ asupra afacerilor și comunităților”, transmite un reprezentant al companiei.
Care este perspectiva companiei asupra modului în care tehnologia schimbă piața muncii din România?
La SAP, considerăm că tehnologia este un factor puternic de transformare a pieței muncii. De exemplu, automatizarea îmbunătățește peisajul locurilor de muncă prin schimbarea modului efectiv în care oamenii lucrează. Ea permite angajaților să se concentreze pe activitățile din rolul lor care aduc plusvaloare și implică acele soft skills pe care le menționam mai devreme, mutând în plan secundar sarcinile repetitive care răpesc mult timp. Dacă ne uităm la Joule, asistentul nostru bazat pe inteligență artificială, acesta le permite angajaților unei organizații să lucreze mai productiv, oferind informații utile la cerere, facilitând un proces decizional mai rapid. Utilizatorii pot, astfel, să solicite și să obțină conținut personalizat pentru a-și desfășura activitatea, de la generarea de descrieri ale posturilor în departamentul de resurse umane până la asistență în procesul de codare în departamentul IT. Toate acestea se întâmplă în timp ce utilizatorii păstrează controlul deplin asupra procesului de luare a deciziilor și asupra confidențialității datelor atunci când folosesc AI generativ.