Târgul de cariere organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), POLIJobs, care conectează companiile inovatoare cu unii dintre cei mai străluciți studenți ingineri, a ajuns la cea de-a V-a ediție și va avea loc în perioada 16-17 noiembrie, între orele 10.00-17.00, în Hol AN din Rectorat.
𝗣𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟲𝟬 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗮𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗼𝗽 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗼𝗺𝗲𝗻𝗶𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗴𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶𝗲𝗶 au pregătit numeroase oportunități de carieră: programe de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, entry-level, middle-level sau senior level.
Printre companiile participante se numără și DSV Road, care este unul dintre cei mai mari transportatori din România și Europa.
DSV Road oferă servicii complete de transport
Acesta servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parțială (less than truckload) și încărcare completă (full truck load), dar și servicii de transport pe bază de combustibil bio, ca parte din misiunea companiei de a reduce poluarea. DSV Road este una din entitățile juridice ale grupul DSV, prezent în România din 1994, alături de DSV Solutions și DSV Air&Sea.
Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 orașe din România. DSV oferă servicii complete de transport și logistică pe toate tipurile de transport (rutier, aerian, maritim și feroviar), servicii multimodale și servicii de depozitare și fulfilment pentru industrii ca retail, pharma, automotive și altele. DSV România investește constant în automatizarea operațiunilor de business pentru a eficientiza gestionarea și distribuția mărfurilor și în digitalizarea colaborării cu clienții, oferind posibilitatea de rezervare și urmărire în timp real a produselor prin aplicația myDSV.
De asemenea, pentru a proteja mediul înconjurător, compania a creat divizia green transport pentru servicii de transport verde și programe de sustenabilitate care reduc cantitatea de emisii de carbon. În 2021, compania DSV a înregistrat o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, în creștere cu 30% comparativ cu anul anterior.
Care este principala provocare a unui angajator în contextul economic și social actual?
Este o perioadă dinamică pe piața muncii, cu multe oportunități profesionale, ceea ce face ca cea mai mare provocare să fie găsirea de specialiști în domeniul transportului, mai ales pe roluri de nișă care necesită anumite abilități și cunoștințe deprinse în timp. Vorbim în acest caz de poziții care necesită un profil de candidat cu o experiență solidă, abilități specifice și cu o personalitate de învingător, care mereu are soluții pentru orice eventuală provocare.
Cum găsește angajatorul un limbaj comun cu noua generație de angajați?
Ca angajator, ne adaptăm în mod continuu la toate generații de angajați. Și este o plăcere să ne documentăm constant, să analizăm profilul lor psihologic, preferințele, pasiunile și viața profesională. Astfel, suntem în permanentă conexiune cu noutățile din piață.
Venim cu beneficii dorite de noua generație de specialiști, cum ar fi flexibilitatea și telemunca, dar și recunoașterea și validarea muncii lor. Pentru a crea o puternică legătură cu noua generație, mergem în facultăți pentru a-i cunoaște și pentru a le povesti despre compania noastră.