Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București a fost gazda unei ceremonii speciale, în cadrul căreia rectorul instituției, Mihnea Costoiu, a fost decorat cu prestigioasa distincție „Ordre des Palmes Académiques”, în grad de Ofițer. Distincția a fost acordată de către Excelența Sa, domnul Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, în semn de recunoaștere a contribuției deosebite aduse la dezvoltarea educației, cercetării, dar și parteneriatelor internaționale dintre România și Franța.
„Sunt onorat să primesc această distincție din partea Guvernului Republicii Franceze, un simbol al angajamentului nostru pentru promovarea valorilor francofoniei și excelenței universitare. Pentru mine, această recunoaștere este o validare a eforturilor de a încerca să facem din România o țară deschisă, inovatoare și profund conectată la partenerii săi internaționali, o viziune ale cărei beneficii devin azi din ce în ce mai vizibile pe scena mondială. Aceasta este doar una dintre dimensiunile prin care, alături de președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, susținem construirea unui spațiu educațional și industrial European profund sincronizat la nevoile cetățenilor. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la decernare”, a declarat Mihnea Costoiu.
În mandatul actualului rector, Politehnica București și-a consolidat rolul de lider în educația tehnică și cercetarea științifică, devenind un partener strategic al instituțiilor academice și de cercetare de referință în Uniunea Europeană, precum și al unor companii de renume internațional care caracterizează Spațiul Economic European în prezent. Printre realizările universității care facilitează aceste parteneriate, se numără construirea Casei Francofoniei, a doua de acest fel din lume, apartenența Politehnicii București la alianțele universităților europene, susținute de președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, precum și numeroase alte inițiative menite să conecteze universitatea cu partenerii industriali.
Distincția „Ordre des Palmes Académiques” este una dintre cele mai vechi și prestigioase decorații civile din Franța, fiind acordată personalităților care contribuie semnificativ la promovarea educației și culturii. Prin această recunoaștere, Franța onorează eforturile depuse în sprijinul dezvoltării învățământului și cercetării, precum și contribuția la întărirea relațiilor academice și culturale dintre state. Acordarea acestei distincții rectorului Politehnicii București, Mihnea Costoiu, subliniază impactul colaborărilor dintre România și Franța în domeniul educației și inovației.