Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Orașe accesibile pietonilor, până în 2030. Suceava, Cluj și București trebuie să aplice conceptul ”Orașului de 15 minute”

În șapte ani, locuitorii din Suceava, Cluj-Napoca și sectorul 2 din București ar putea pierde mai puțin timp în trafic. Cele două orașe și un sector din Capitală au fost selectate de Comisia Europeană pentru a pune în practică conceptul “Orașului de 15 minute”. Până în 2030, cele mai importante servicii și puncte de interes, cum ar fi: farmacii, magazine, școli și grădinițe, ar trebui să fie la un sfert de oră de mers pe jos sau cu bicicleta de locuințele oamenilor. În prezent, bucureștenii pierd ore bune în trafic pentru a ajunge la muncă, de exemplu. La fel se întâmplă și în cazul celor care locuiesc în suburbii, dar sunt nevoiți să parcurgă tot Bucureștiul pentru a ajunge la serviciu.

Alin locuiește împreună cu soția și copilul în comuna Berceni. Au renunțat la apartamentul din București și s-au mutat la casă în 2020, când a început pandemia. Muncește în domeniul IT și merge la birou de două ori pe săptămână. Am decis și noi să parcurgem cu el drumul pe care îl face de acasă până la birou, cu o oprire la grădiniță, pentru a vedea cât timp durează să faci acest traseu. Am pornit la drum la ora 8.

Alin Savu, locuitor comuna Berceni: În momentul în care va trebui să-l ducem la școală, ne gândim să ne întoarcem înapoi în București.

La grădiniță am ajuns în aproximativ 10 minute, apoi am pornit spre biroul lui Alin, din zona Parcul Carol. Primele magazine le-am întâlnit la o distanță de aproximativ 20 de minute de locuința lui Alin. E nevoie de mașină și pentru a ajunge la o farmacie. 

Alin Savu, locuitor comuna Berceni: Fără mașină nu ajungem nicăieri. Lucrul cel mai costisitor este că dacă sunt doi adulți, ai nevoie de două mașini. Regretăm decizia, pentru că ne-a limitat cumva alegerile. Soția a ajuns să-și aleagă joburile pe criteriul cât de des mă chemați la birou. Și a renunțat la poziții mult mai bune.

După o oră și 20 de minute, am ajuns la destinație. Nici pasajul Berceni, inaugurat la sfârșitul lunii iunie, nu a fluidizat traficul din zonă, susține Alin.

Alin Savu, locuitor comuna Berceni: Dacă lucram de acasă, până la ora asta aș fi făcut mare parte din treaba pentru job.

Conceptul Orașului de 15 minute își propune să reducă timpul pe care oamenii îl petrec în trafic

De asemenea, și numărul mașinilor de pe străzi, pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Este un model de planificare urbană care presupune ca majoritatea serviciilor să fie ușor accesibile printr-o plimbare pe jos de 15 minute sau o plimbare cu bicicleta.

Ciprian Dobre, profesor universitar UPB: La nivelul Bucureștiului, vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Nu e un concept care să se aplice de mâine, încet-încet simțim cu toții, însă, nevoia revenirii la comunitățile locale, de a aduce mai aproape de noi punctele de interes, să petrecem cât mai puțin timp în trafic, în aglomerațiile urbane.

Suceava, Cluj-Napoca și sectorul 2 din București ar trebui să aplice acest concept până în 2030. Este ținta asumată prin contract cu Comisia Europeană. Iar până în 2050, și alte orașe ar trebui să le urmeze exemplul.

Mihai Dimian, profesor universitar USV: Noi avem niște ținte, care se referă la anii 2030 și 2050. De obicei, am cam depășit termenele când a fost vorba de ținte. Depinde însă foarte mult de deschiderea administrației publice la soluțiile venite din mediul universitar, din partea companiilor.

Bucureștiul are deja zone organizate după principiul modelului Orașului de 15 minute

Una dintre aceste zone este Titan, unde locuiește Andrada.

”Suntem pe aleea Postăvarului, unde locuiește Andrada, și împreună vom face o scurtă plimbare prin zonă. Vom porni și cronometrul, pentru a vedea cât facem mai exact până la anumite puncte de interes, cum ar fi: magazine, restaurante și parcuri.”

Andrada Ghira, locuitoare din Titan: Am optat pentru grădinițe și școli din zonă, să ajung în cel mult 10 minute pe jos. La fel, școli sunt foarte multe în zonă, cred că vreo 7. În doar două minute am ajuns în parc. Este vorba despre parcul Titănel, unde vin copii de toate vârstele.

Am ajuns la Școala 196, care se află lângă grădinița 231. Am făcut până aici în jur de 8 minute.

În doar 10 minute am ajuns la un complex comercial, unde găsim magazin alimentar, drogherie, sală de fitness și un loc de joacă.

Conceptul Orașului de 15 minute a fost dezvoltat, în 2010, de columbianul Carlos Moreno, în prezent profesor în Franța. Au apărut și voci care critică vehement acest concept, spunând că și-ar propune să izoleze oamenii și să transforme orașele în „lagăre de prizonieri”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE