Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

ONU nu mai trimite ajutoare în Gaza. Decizia a fost luată din cauza violențelor din nordul regiunii

Agenția pentru alimente a Națiunilor Unite a suspendat ajutoarele în nordul Fâșiei Gaza. Purtătorul de cuvânt al agenției a declarat că haosul și violențele din zonă fac imposibilă continuarea acțiunii umanitare în acest moment. 

Camioanele cu ajutoare umanitare au fost întâmpinate recent cu focuri de armă, în vreme ce oamenii sunt disperați să facă rost de hrană. Decizia de suspendare a ajutoarelor vine după ce Națiunile Unite anunțau că unul din șase copii palestinieni suferă de malnutriție. 

Matthew Hollingworth, director agenția pentru alimente, Palestina: ”De fiecare dată când o familie este strămutată devine mai disperată, își pierde din rezistență, iar acest lucru este foarte important. Suntem atât de îngrijorați de amenințarea foametei în întreaga Fâșie. Știm că nu putem ajunge la toată lumea în acest moment. Este imposibil să ajungem în nord.”

Când spitalul din Nasser a încetat să mai funcționeze din cauza bombardamentelor israeliene, ONU a trimis două misiuni de salvare. Au fost transferați 32 de pacienți în stare critică, printre care doi copii, în mijlocul ostilităților. 

Julio Martinez, organizația Mondială a Sănătății: ”Gândiți-vă la cea mai cumplită situație și multiplicați de zece ori. Este cea mai gravă situație pe care am văzut-o în viața mea. Dărâmăturile, lipsa luminii, munca în întuneric. Pacienți peste tot.”

Pe frontul diplomatic, Statele Unite s-au opus rezoluției ONU de încetare necondiționată a focului în Fâșia Gaza. Washingtonul a propus însă un armistițiu, în schimbul eliberării tuturor ostaticilor HAMAS și al liberului acces al ajutoarelor în Gaza. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE