Spitalul Nasser din oraşul Khan Younis nu mai funcționează din cauza lipsei de combustibil și a atacurilor lansate de militarii israelieni asupra Fâșiei Gaza. Anunțul a fost făcut duminică de autoritățile locale și de oficiali ai ONU din domeniul sanitar, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Zeci de răniți se mai aflau în unitatea medicală din sudul Fâșiei Faza, însă nu mai există suficiente cadre medicale pentru a le acorda asistență. Mai mult, în spital a fost întrerupt curentul.
În spitalul Nasser din Khan Younis au mai rămas doar patru echipe, ceea ce înseamnă că doar 25 de cadre medicale se ocupă de pacienții încă internați, a precizat Ashraf al-Qidra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii controlat de gruparea islamistă Hamas.
”Complexul Nasser este coloana vertebrală în ceea ce privește asistența medicală în sudul Fâșiei Gaza. Încetarea funcționării sale înseamnă o condamnare la moarte pentru sute de mii de palestinieni strămutați în Khan Younis și Rafah", a spus Ashraf al-Qidra, potrivit The Guardian.
Criză sanitară în Fâșia Gaza din cauza războiului
Populaţia de 2,3 milioane de palestinieni din Gaza se confruntă cu o criză a serviciilor de sănătate, în special din cauza lipsei de combustibil pentru spitale. Militarii israelieni au atacat mai multe unităţi medicale, invocând faptul că în aceste clădiri gruparea Hamas ascunde arme şi ostatici luaţi în timpul atacului din 7 octombrie 2023, împotriva Israelului.
Comunitatea internaţională cere protecţia spitalelor, potrivit legislaţiei internaţionale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut Israelului să permită accesul personalului său în spitalul Nasser, pentru a evalua starea pacienţilor şi nevoile medicale critice.
Militarii israelieni au transmis că forţele speciale acţionează în spitalul respectiv şi în împrejurimi, unde au eliminat zeci de terorişti şi au capturat cantităţi mari de armament.