Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Inginerie Medicală, anunță lansarea primei ediții a MedFEST, un eveniment dedicat ingineriei medicale și impactului acesteia asupra sănătății, științei și industriei.
MedFEST va avea loc în perioada 14-15 noiembrie 2024, în campusul universității. Evenimentul va fi un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de inovație și tehnologie, precum și o oportunitate de a descoperi carierele și oportunitățile din acest domeniu revoluționar.
Ingineria medicală este în plină expansiune
Cum pot inginerii să ajute în tratarea bolilor? Care este percepția oamenilor despre acest domeniu în țară, dar și ce perspective de angajare există pentru tinerii absolvenți? Cum se integrează inteligența artificială în medicina modernă? Sunt întrebările de pe buzele tuturor într-o perioadă în care chirurgia este într-o colaborare continuă cu inovația.
Ingineria medicală este în plină expansiune și îmbină tehnologia avansată cu științele vieții pentru a crea soluții care pot transforma radical tratamentele și îngrijirea medicală. Într-un context global în care acest sector cunoaște o dezvoltare spectaculoasă, MedFEST își propune să aducă România în prim-planul inovației, oferind tinerelor talente o fereastră spre viitorul medicinei.
„Pentru tinerii noștri, acest eveniment este o platformă ideală de învățare și conectare cu viitoarele lor cariere”
„MedFEST reprezintă un pas important în consolidarea legăturii dintre educație, cercetare și industrie, punând în valoare inovarea și progresele din domeniul ingineriei medicale. Este o oportunitate de a aduce împreună studenți, profesioniști și companii de top din acest sector dinamic, pentru a explora cum tehnologiile avansate pot revoluționa medicina și îmbunătăți viața oamenilor.Ce rol va juca telemedicina în îngrijirea pacienților la distanță? Cum vor face imprimantele 3D organele artificiale? Piața globală a tehnologiilor medicale a atins deja o valoare de 430 miliarde de dolari și se estimează că va depăși 700 miliarde până în 2028, ceea ce demonstrează amploarea și impactul acestui sector. Pentru tinerii noștri, acest eveniment este o platformă ideală de învățare și conectare cu viitoarele lor cariere, iar pentru industria medicală, o oportunitate de a colabora cu cele mai noi talente și idei inovative. Într-un moment în care tehnologia și medicina evoluează rapid, POLITEHNICA București se angajează să fie un catalizator al progresului, atât prin educație, cât și prin facilitarea unor astfel de evenimente care deschid noi perspective asupra viitorului sănătății.” - Mihnea Costoiu, Rector al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICĂ București.
Evenimentul va include o serie de expoziții de tehnologii de ultimă generație – de la exoschelete care sprijină mobilitatea, până la echipamente de diagnostic și tratament de înaltă precizie. Vizitatorii vor putea asista la demonstrații interactive și prezentări captivante despre cum ingineria medicală poate contribui la îmbunătățirea calității vieții și sănătății.
Conferințe tematice susținute de experți internaționali
Pe lângă expozițiile tehnologice, MedFEST va oferi și conferințe tematice susținute de experți internaționali, workshopuri de specialitate și prezentări din partea unor companii de top din industrie. Participanții vor avea ocazia de a interacționa cu cercetători și profesioniști din domeniu și de a explora noi perspective asupra meseriilor viitorului.
Cum contribuie ingineria medicală la prevenirea bolilor, dar și care sunt cele mai recente progrese în domeniul proteticii și al organelor create în laborator, toate întrebările își vor găsi răspunsurile la MedFEST. Evenimentul este deschis publicului larg, tinerilor, elevi și studenți care doresc să afle mai multe despre cum ingineria medicală poate să modeleze viitorul în domeniul sănătății.
„Ingineria – Viitorul medicinei”, acesta este sloganul sub care MedFEST adună tehnologia și inovația pentru a construi un viitor mai sănătos și mai accesibil tuturor. Prin evenimente precum MedFEST, universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inovarea și de a conecta tinerii cu oportunitățile din industriile de vârf. Vă invităm să faceți parte din acest eveniment unic care va deschide noi orizonturi în înțelegerea și dezvoltarea ingineriei medicale.