Ministrul agriculturii a anunțat noi măsuri pentru fermierii români afectați de seceta severă din acest an. Între acestea se numără un mecanism de asigurare pentru culturi, dar și modificări la creditele și despăgubirile destinate agricultorilor.
Noi măsuri pentru fermierii afectați de secetă
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Am discutat cu mediul bancar şi cu ASF şi am găsit o formulă agreată privind prima măsură: un mecanism prin care punem la punct un sistem de asigurare la secetă a unei suprafețe agricole de 7 milioane de hectare, reprezentând culturi de toamnă și primăvară. Se va asigura o despăgubire de până la 3.000 de lei pe hectar, lucru care va duce, din discuțiile pe care le-am avut cu sistemul bancar, la deblocarea creditării fermierilor români."
Ministrul susține că o parte din aceste fonduri provine din contribuţia de 3% din subvenţia plătită de către fermieri, iar altă parte vine de la Uniunea Europeană. Este vorba de aproximativ 17 milioane de euro anual. La aceste sume se adaugă o contribuţie de la bugetul de stat.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: „Măsura nr 2: Venim cu o completare solicitată de fermieri la măsura ‘Creditul fermierului’, care are o dobândă fixă de 1,95%. În primul rând, creştem gradul de garantare de către FGCR la 100%. Creditul va putea fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente anilor 2023-2024. Pot beneficia de această formă de creditare și fermierii care înregistrează credite restante.
O altă măsură se referă la supendarea de drept a creditelor care au o dobândă mai mare de 2%, plus Robor, a ratelor restante, precum și a dobânzilor și comizionalor scadente. Suspendarea se face până la 31 decembrie 2025. Până la același termen se suspendă și operațiunile de executare silită pentru datorii către instituții bancare, IFN-uri, furnizori."
Ministrul susține că au fost finalizate peste 80% din procesele verbale de constatare a calamităţilor.