Fermierii din Olt cer declararea întregului județ drept zonă calamitată din cauza secetei. Nu există însă o lege pentru a face acest lucru, este răspunsul Premierului. În schimb, Ministrul Agriculturii, Florin Barbu vine cu promisiuni și un set de măsuri.
Mihai Nica, fermier: ”Adâncimea la care ar trebui să lucrăm solul în toamna asta ar fi undeva aici, să spunem. Se observă clar că dacă plugul sau alt utilaj care lucrează solul intră aici, ceea ce va scoate la suprafață vor fi bolovanii ăștia.”
Pe lângă subvențiile care ar trebui să ajungă în buzunarele fermierilor începând cu mijlocul lunii octombrie, ministrul Agriculturilor le-a promis fermierilor un pachet de măsuri care ar trebui să intre în vigoare în prima zi a lunii septembrie.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: ”Vrem ca statul român să asigure șapte milioane de hectare în România, cu o primă de 3.000 de lei pe hectar. Al doilea lucru foarte important este acela de a amâna ratele fermierilor până la 1 octombrie 2025, cele care sunt peste 2% plus robor. Vom modifica creditul fermierilor. A patra măsură foarte importantă este să creăm un cadru legislativ astfel încât fermierii să aibă acces la finanțare pe un o perioadă de 10 ani, capital de lucru.”
Cum ajută statul fermierii afectați de secetă
Fermierii ale căror terenuri sunt afectate de secetă vor primi despăgubiri în valoare de 200 de euro pe hectar. Până la despăgubiri fermierii se plâng că sunt la un pas de faliment.
”Sunt convins că mulți vor intra în dificultate și vor avea probleme serioase. Cel mai grav lucru va fi dacă va urma un al doilea an de secetă ca în acest an. Măsurile guvernamentale sunt măsuri care îți asigură supraviețuirea și puțin oxigen, dar nu rezolvă problema”, spune un fermier.
La începutul lunii din totalul de 200 de mii de hectare cultivate, aproape 75% erau declarate calamitate potrivit datelor Direcției Agricole Olt. Acum numărul a crescut cu până la 80%. La nivel național, cele mai afectate județe de seceta pedologică sunt Tulcea, Galați si Buzău.