Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Nicușor Dan explică de ce mai bine de jumătate din blocurile din Capitală nu au apă caldă. ”Este o lucrare care a fost amânată de foarte mult timp”

Primarul general Nicușor Dan a declarat că aproape 52% din blocurile din București nu au apă caldă din cauza unei lucrări amânate de mult timp la o magistrală la care nu s-au mai făcut reparații din anii '60. Edilul Capitalei a precizat că termenul de finalizare era inițial 11 august, însă a fost prelungit ”cu câteva zile”, fără a face referire la o dată exactă.

Nicușor Dan a dat detalii despre lucrările de reparație la sistemul de termoficare, în condițiile în care în acest moment sunt peste 5.000 de blocuri fără apă caldă, dintr-un total de 9.290, potrivit aplicației Termoalert, cea care actualizează în timp real problemele cu apa caldă din Bucureștii. Cele mai multe blocuri sunt în sectoarele 2 și 3, acolo unde CET Sud a intrat în revizia tehnică anuală.

”Este o lucrare care a fost amânată de foarte mult timp. Este un cămin în strada Releului, pe magistrala care a fost dată în funcțiune în 1968 și pentru care nu s-au mai făcut lucrări. A fost obligatoriu pentru a nu fi în situația, cum am fost în iarna lui 2020, de a avea, în iarnă, sectoarele 2 și 3 fără apă caldă. S-a luat decizia ca această lucrare la acest cămin să fie făcută simultan cu oprirea deja planificată a CET Sud.

Termenul de finalizare era anunțat pentru 11 august, dar din informațiile pe care le am, o să fie prelungit cu câteva zile. În momentul în care această lucrare se va finaliza, o să putem folosi CET Progresul pentru sectoarele 2, 3. Pentru a putea aproviziona cu căldură și apă caldă din CET Grozăvești, depindem de o lucrare pe care o face în sectorul 1 compania Energetica, iar termenul pe care ei l-au dat este 10 august. Când ei vor face asta, cu apă caldă din Grozăvești o să putem deservi zona de nord, adică Aviației, Floreasca, din sectoarele 1 și 2”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan vrea ca Primăria Capitalei să preia CET Grivița care ar putea intra în insolvență

De asemenea, primarul general a afirmat că Municipalitatea este dispusă să preia CET Grivița, în condițiile în care ar putea intra în insolvență pentru o datorie de aproape opt milioane de lei.

”Este o chestiune care ține exclusiv de raportul, executivul și deliberativul sectorului 1. E o autonomie locală.

Mi-aș dori ca primarul general să aibă posibilitatea să dea dispoziții primarilor de sector, a în anumite capitale europene. Există disponibilitatea, din partea municipiului București, de a prelua CET Grivița, există și disponibilitatea sectorului 1, însă e o chestiune de durată, registrul comerțului și toată această procedură, care e de câteva luni”, a mai spus Nicușor Dan.

De altfel, primarul general a dat vina pe vechea administrație pe care a acuzat-o că a lăsat instituția ”într-o situație financiară dezastruoasă, cu conturi blocate”.

”În primăvara sau vara lui 2020 au fost întrerupte lucrările, Primăria era într-o situație financiară dezastruoasă, cu conturi blocate, nu au mai avut bani să plătească lucrările. (...) Pentru asta, trebuie să se gândească la cine a administrat Bucureștiul și de ce nu s-au făcut acele investiții, acele schimbări de conducte pe care abia acum începem să le facem

Este un obiectiv pe care îl menținem (înlocuirea a 50 de kilometri de conducte n.red). Datele spun că mandatul 2016-2020, o medie de 17 km pe an, iar în 2022 au fost 32 km (rețea principală) și acum suntem mai bine decât în 2022”, a mai spus Nicușor Dan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE