Într-o perioadă în care prețurile cresc vertiginos, ceea ce duce la creșterea costului vieții, moda și îmbrăcămintea s-ar putea să nu se afle în fruntea listei de priorități.
Alana James, asistent universitar la Northumbria School of Design, consideră că, deși criza inflației nu va avea un impact atât de mare asupra industriei modei, este important să se privească ciclul de viață al produsului.
Oamenii au, în general, o relație emoțională cu hainele. Este o modalitate de exprimare a identității, a personalității și o expresie a grijii de sine.
Alana îi sfătuiește pe cumpărători să achiziționeze haine de calitate mai bună, astfel încât acestea să dureze mai mult timp - spre deosebire de fast fashion, care este mai ieftin, dar și de calitate inferioară. Ca un bonus suplimentar, hainele mai scumpe implică, de obicei, materiale de calitate mai bună și, prin urmare, o durată de viață mai lungă.
"Personal, aș sugera întotdeauna ca oamenii să plătească un preț ușor mai mare pentru îmbrăcăminte. Nu mă refer la a face risipă pe articole foarte luxoase, ci să cumpere cea mai bună calitate pe care și-o pot permite", a spus Alana James.
Ea a adaugat că i-ar plăcea ca upcycling-ul, cunoscut și sub numele de reutilizare creativă, să devină o normalitate și consideră că are un mare potențial.
Cu toate acestea, Alana mai spune că magazinele second-hand au un rol important de jucat în modului în care consumăm haine.
Tendințele recente indică faptul că cei mai mulți dintre consumatori renunță din ce în ce mai mult la fast fashion și se orientează către cumpărături mai responsabile. Acest lucru conduce la creșterea mișcărilor de slow fashion și de modă sustenabilă promovate de influencerii din social media.
Refolosirea materialeleor textile pentru a confecționa haine
În timpul Marii Depresiuni și până în anii '50, mamele reutilizau sacii de făină sau de furaje pentru animale - care la acea vreme erau din bumbac - pentru a confecționa haine. Sacii de făină de grâu Mills Wheat din SUA erau renumiți pentru imprimeurile lor florale, care mai târziu aveau să fie refolosite ca îmbrăcăminte.
"Părinții și bunicii noștri obișnuiau să facă acest lucru - să refolosească materialele pentru a face haine sau obiecte de uz casnic", spune bloggerul Alexandra.
Alexandra este din Olanda și și-a lansat blogul, myslowworld, în 2018. Ea a vrut să împărtășească călătoria ei slow fashion, deoarece și-a dat seama de amenințările și impactul negativ al fast fashion-ului. Când a început, era studentă, trăia cu un buget redus și căuta modalități de a economisi bani și de a profita la maximum de hainele sale.
"După pandemie, oamenii trăiau ca niște zei în Paris, cheltuiau extravagant", spune ea. "Dar acum, cu criza costului vieții, cred că oamenii încep să se îndepărteze de extravaganță pentru a economisi bani".
Alexandra a învățat, de asemenea, să coasă singură cu ajutorul tutorialelor gratuite de pe YouTube.
Oamenii au apelat la upcycling
În încercarea de a fi mai conștienți de mediu, oamenii au apelat la upcycling pentru a profita la maximum de hainele lor.
Arielle Sidney este un influencer upcycling pe Instagram. Cu sediul în Los Angeles, ea nu este străină nici de magazinele second hand, nici de confecționarea propriilor haine. Arielle își prezintă piesele vestimentare pe rețelele de socializare și pe YouTube, refolosind obiecte obișnuite în ținute.
"Înainte de pandemie, mergeam des în magazine second hand, mai ales de fiecare dată când vizitam un oraș nou, pentru a găsi piese memorabile pe care să le am ca amintire. Dar, odată ce am început să cos, mi-am dat seama că pot să-mi confecționez propriile piese cool, unice. Asta am făcut din 2020."
Fără experiență anterioară în cusut, a învățat singură cum să folosească o mașină de cusut. Deși își confecționează singură hainele pentru a economisi bani, ea a observat impactul crizei costului vieții.
"Am fost recent la un magazin second hand pe care obișnuiam să îl vizitez și am aflat că prețurile practic se dublaseră, ceea ce nu are sens, deoarece aceste haine sunt donate gratuit", spune ea. "Un tricou folosit nu ar trebui să coste 15 dolari!"