Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul Familiei a cerut premierului să trimită Corpul de Control la Giurgiu, după filmările cu polițistul care amenință și înjură copii instituționalizați

Natalia Intotero, ministrul Familiei și Tineretului, i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să trimită Corpul de Control la Giurgiu, pentru a verifica situaţia de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), după ce a primit mai multe sesizări în legătură cu nereguli la centre pentru copii şi case familiale din judeţ.

Natalia Intotero a precizat că în urmă cu două zile a primit filmuleţe, din partea unor beneficiari, privind Casa familială "Dunărea" din judeţul Giurgiu şi a decis să se deplaseze, joi seară, într-o vizită neanunţată, pentru a discuta cu beneficiarii şi cu angajaţii.

”Am constatat că acolo există o situaţie conflictuală, între beneficiari şi cei care muncesc. Am solicitat să fie prezentă la faţa locului, după ce am ajuns, şefa centrului. S-a deplasat. Am staţionat la casa respectivă de la ora 21,25 până în jurul orei 23,00. Am purtat discuţii cu aceştia", a precizat Intotero, într-o declaraţie făcută presei, potrivit Agerpres.

Natalia Intotero: „În primul rând, control neanunțat înseamnă verificarea la fața locului a situației reale. Vreau să vă spun că în momentul în care am ajuns, copiii s-au destăinuit cu sinceritate cu privire la incidentele petrecute cu o seară înainte. (...) Nu s-au mai ferit și au avut curajul să recunoască cele întâmplate și faptul că există o situație tensionată, că există această nemulțumire vizavi de hrană. Mai mult, mi-au adus acea oală cu așa zisa zacuscă și asta nu am înțeles, și i-am spus doamnei, nu e ușor să lucrezi cu acești copii, dar în momentul în care îți alegi o astfel de meserie, trebuie să fii foarte atent. Și prin comunicare, să știți că se pot găsi soluții”.

„Cei care au ales să muncească în aest domeniu trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că acești copii au traume. Nu e ușor să lucrezi cu ei, dar trebuie să fii foarte dedicat”.

„Există un dosar pe rol și fac un apel către cei cu cei care au atribuții în a veni cu o soluție cât mai rapidă atunci când e vorba de minori. Nu putem aștepta ani de zile pentru a soluționa un caz”, a mai spus ministrul Familiei, într-o intervenție la Euronews România.

„Să știți că, în țară, cele mai multe cazuri de abuzuri asupra minorilor au fost atunci când au fost dați în plasament la familii”, a mai precizat Natalia Intotero.

Ministrul Familiei: ”Cine a ales să muncească în acest domeniu, trebuie să fie dedicat trup şi suflet”

Întrebată dacă s-au verificat conturile de pe reţelele de socializare de unde au fost trimise filmările, Intotero a spus: "În urma primirii acelor imagini, în urmă cu aproximativ două zile, deplasându-mă la faţa locului, am constatat că da, există o situaţie tensionată, ceea ce se vedea şi în imaginile respective, o situaţie foarte tensionată între cei care muncesc la acest centru şi beneficiari".

"Şi da, într-adevăr, anumite expresii nu îşi au locul. Am spus-o şi o repet: nu este o muncă uşoară, dar cine a ales să muncească în acest domeniu, trebuie să fie dedicat trup şi suflet. Aceşti copii, aceşti minori, au ajuns acolo şi vin cu traume. Aici nu vorbim că cineva are un autoturism, face o pană, schimbi roata şi autoturismul este în stare funcţională. Aici vorbim de terapii, de înţelegere pe o perioadă îndelungată. Or, dacă alegi să munceşti într-un astfel de domeniu, trebuie să empatizezi cu fiecare caz în parte", a adăugat Natalia Intotero.

Copii instituționalizați, amenințați și înjurați de un polițist

Solicitarea ministrului vine în contextul în care în spațiul public au apărut imagini unde un polițist surprins lovind, amenințând și înjurât mai mulți copii de la un centru de tip familial din Giurgiu.

În imagini se vede cum polițistul trântește o fată pe jos, apoi o lovește cu piciorul, sub privirile îngrozite ale celorlalți copii. Apoi agentul se duce la un băiat pe care în jignește și îl amenință cu moartea, desi tânărul îi vorbește frumos.

Inspectoratul Județean de Poliție a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă și a dispus cercetarea disciplinară a polițistului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE