Militarii SUA au lovit cu rachete, drone şi ambarcaţiuni cu drone situate în zonele din Yemen controlate de rebelii houthi, informează dpa.
Astfel, armata americană a informat că între orele 16:45 şi 23:45 (13:45 - 20:45 GMT) forţele sale au distrus trei nave de suprafaţă fără pilot (USV) şi două rachete mobile de croazieră anti-navă (ASCM) în zonele controlate de rebelii houthi din Yemen, care erau pregătite de lansare spre Marea Roşie.
Totodată, a fost lovit un vehicul aerian fără pilot (UAV) de atac unidirecţional, care era deja deasupra Mării Roşii, a declarat CENTCOM.
Conform evaluărilor CENTCOM, USV-urile, ASCM-urile şi UAV-ul "prezentau o ameninţare iminentă pentru vasele comerciale şi pentru navele marinei americane din regiune".
"Aceste acţiuni sunt întreprinse pentru a proteja libertatea de navigaţie şi pentru a face apele internaţionale mai sigure pentru marina americană şi navele comerciale", conform sursei citate.
Rebelii houthi din Yemen au promis să atace navele din Marea Roşie care au legătură cu Israelul. Cu toate acestea, multe dintre navele care au fost atacate nu au legătură cu această ţară. Obiectivul rebelilor este acela de a forţa încetarea atacurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza.
Din cauza atacurilor houthi, marile companii maritime evită din ce în ce mai mult cea mai scurtă rută maritimă dintre Asia şi Europa şi navighează în jurul Capului Bunei Speranţe din Africa de Sud.