Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mașinile istorice câștigă teren pe piața din România. Au impozitul zero, iar asigurarea nu depășește 250 de lei

Numărul total al automobilelor istorice a ajuns la aproximativ 6.000 în România și crește lunar cu 125 de mașini. Automobilele de epocă sunt scutite de impozit, iar asigurarea costă mult mai puțin decât una pentru o mașină normală.

Mașina istorică nu e făcută să meargă zilnic

Albert are 26 de ani și toată viața lui se învârte în jurul mașinilor istorice. Se ocupă de igienizarea lor, dar și de partea mecanică și de caroserie. Lucrează pentru alții, dar și-a restaurat și propria mașină. Albert spune ca o mașină istorică nu este menită să meargă zilnic, iar proprietarul să profite de taxele mici.

Albert Ranete, posesor al unui vehicul istoric: „A avea o mașină istorică este și o responsabilitate, de a avea grijă de niște lucruri pe care trebuie să le lăsăm după noi. Mașinile astea trebuie să ajungă cumva la copiii noștri, nu să abuzăm de ele. Mașinile istorice sunt capabile să meargă zilnic, dar nu este recomandat, fiindcă mersul zilnic crește uzura și acestea nu se prezervă așa cum trebuie.”

Costurile restaurării depășesc prețul mașinii

Prețul unei mașini istorice începe de la câteva mii de euro, însă costurile restaurării și întreținerii depășesc, în general, prețul de cumpărare. Există și avantaje. Impozitul este zero, indiferent de capacitatea motorului, iar asigurarea RCA nu depășește 250 de lei pe an.

Alin Ionescu, specialist auto: „Pasiunea pentru mașinile clasice este încurajată astfel. Oamenii care aleg să salveze aceste mașini, să le recondiționeze, să investească bani în ele și să pună un zâmbet pe buzele celor care le privesc. Mai mult de atât, acestea sunt mașini care merg la evenimente, la ocazii speciale, iar practic șansele de a fi implicate într-un accident scad, de aceea au o asigurare mai ieftină.”

Majoritatea mașinilor istorice au norme de poluare între non euro si euro 2, dar nu reprezintă un pericol pentru mediu, pentru că nu circulă cu frecvența mașinilor destinate uzului zilnic. Încă din perioada comunismului existau Automobil Clubul Român, raliurile, raidurile și evenimente pentru mașini istorice.

În zilele noastre, atestarea unei mașini istorice o face Retromobil Club România, acreditat de Federatia Internațională a Vehiculelor Istorice. Sunt câteva condiții: masina trebuie să fie originală și trebuie să fi ieșit de pe ușa fabricii cu cel putin 30 de ani înainte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE