Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a susţinut miercuri că în perspectivă Alianţa va avea dificultăţi în a-şi asigura apărarea colectivă dacă nu alocă mai multe fonduri în bugetele militare, având în vedere ritmul în care Rusia şi China îşi cresc cheltuielile la acest capitol, relatează agenţia EFE.
„Toată această noţiune că NATO este în siguranţă mi-a plăcut mereu. Mă încântă în continuare. Ea este încă valabilă, dar în patru sau cinci ani, dacă nu acţionăm acum în următoarele luni, am putea avea dificultăţi", a spus Rutte la o conferinţă de presă după o întâlnire cu preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.
„Nu sunt atât de sigur că, în următorii patru sau cinci ani, în timp ce vedem enorma producţia de apărare în Rusia, în China, dacă ne limităm la promisiunea de 2% vom mai fi în siguranţă", a insistat secretarul general, referindu-se obiectivul de 2% din PIB asumat în cadrul NATO pentru bugetele Apărării.
Deşi există în continuare state membre ale NATO care nu ating nici măcar acest obiectiv, unii responsabili şi unele state membre, cum ar fi Polonia şi ţările baltice, doresc ridicarea acestei ţinte minime de cheltuieli militare, o eventuală decizie în acest sens fiind aşteptată la următorul summit al Alianţei, care va avea loc la Haga în iunie 2025.
În primul rând, a indicat Rutte, aliaţii trebuie să înceapă „să cheltuie mai mult" pentru înarmare şi „să discute care va fi exact acest nivel" şi, în al doilea rând, "să crească absolut producţia militară".
El le-a cerut şi săptămâna trecută statelor membre ale Alianţei să treacă la o „mentalitate de război" şi să îşi crească bugetele Apărării către 3% din PIB, motivând că "Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi".
Sugestia sa corespunde şi solicitării preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, care de asemenea le-a cerut statelor NATO să îşi crească bugetele Apărării la 3% din PIB şi a ameninţat că ar putea lua în considerare ieşirea SUA din NATO dacă celelalte state membre "nu-şi plătesc facturile".
Scepticismul lui Trump faţă de NATO a determinat statele membre care oferă Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia să transfere de la SUA către Alianţă coordonarea acestui ajutor, pentru a se asigura de continuarea lui după schimbarea de leadership la Casa Albă.
Un comandament al NATO pentru coordonarea asistenţei militare şi instruirii trupelor ucrainene a fost astfel constituit în oraşul german Wiesbaden, iar Mark Rutte a asigurat miercuri că acesta este acum deplin funcţional.