Legea care prevede că pensiile militarilor se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad sau de funcție a fost adoptată de Camera Deputaților. Sunt exceptați cei care ocupă funcții în Guvern sau Parlament.
A fost o dezbatere cu scandal în plen. Criticile nu au venit doar din partea formațiunilor din Opoziție. Au fost atacuri dure și între cele două partide de la guvernare, deși ambele au susținut proiectul.
Majorarea pensiilor militarilor, adoptată de deputați
Legea prevede că foștii militari, polițiști și funcționari publici din administrația penitenciarelor vor avea pensii actualizate ori de câte ori se majorează solda de grad sau de funcție. Proiectul a fost inițiat de PNL și susținut de PSD. Dar în plen, deputații celor două formațiuni s-au întrecut în acuzații.
"Procedura pe care ați inventat-o dumneavoastră, colegii liberali cu conducerea Senatului, vă spun din start că este neconstituțională. Ceea ce faceți acum este praf în ochi și păcălirea celor care așteaptă din partea dumneavoastră rezolvarea serioasă și pe bune" , spune Adrian Solomon, deputat PSD și președinte al Comisiei de Muncă.
"Astăzi, ca să zic așa, facem dreptate. Îndreptăm inechitățile pe care dumneavoastră le-ați introdus prin ordonanță de urgență și ați modificat legea la momentul respectiv și cred că ar fi bine să vă ascultați sfatul șefului de partid, să nu atacați o instituție a statului român pentru că este campanie electorală", susține Florin Roman, deputat PNL și vicepreședinte al Comisiei pentru Buget.
USR a criticat faptul că legea nu vine cu un impact bugetar clar și a cerut trimiterea proiectului înapoi la comisii pentru o săptămână. Propunerea a picat la vot.
Ionuț Moșteanu, deputat USR, afirmă că "Marcel Ciolacu cheltuie în continuare niște bani pe care nu îi are. Și eu vă cer responsabilitate, domnilor de la guvernare, de la PSD și PNL și asta înseamnă că pentru fiecare leu pe care îl cheltuiți acum, un om din privat va munci mai mult de mâine."
La unison, partidele din Opoziție mai susțin că nu s-a respectat procedura legislativă și că există motive pentru un atac la Curtea Constituțională.
"Nu vorbesc despre oportunitatea momentului, ci despre oportunismul politic. Vă certați între dumneavoastră, uitând că ambele părți ați fost promotorii acestor inepții care s-au abătut ca o grindină permanentă către acest corp social" susține Mircia Chelaru, deputat AUR.
Miklos Zoltan, deputat UDMR: "Se introduce un caracter profund discriminatoriu la adresa celorlalți pensionari. Această inițiativă, nu numai că este incorectă din cauza acelor actualizări anuale, dar ridică și probleme de constituționalitate"
Dumitru Coarnă, deputat SOS România: "În mod deliberat dumneavoastră creați această posibilitate de atac la Curte și sigur că se încalcă principiul bicameralismului politic"
Proiectul care actualizează pensiile militarilor merge acum la votul final în Senat. Ca să devină lege, trebuie promulgat apoi de președintele țării.