Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mai bine să ia o pastilă decât să meargă la stomatolog. Românii au probleme cu dinții, dar nici nu se duc la cabinet

Românii sunt printre codașii Europei la capitolul sănătate orală. Cei mai mulți preferă să ia medicamente, în loc să meargă la stomatolog când au o problemă. 68% dintre pacienți nu știu nici măcar unde se află cabinetele din localitatea lor, în cazul în care ar avea o urgență stomatologică. De asemenea, două treimi dintre români au probleme cu dinții. Acestea sunt cele mai îngrijorătorare date care reies dintr-un studiu făcut de Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

Românii iau pastile în loc să meargă la stomatolog, atunci când au o problemă

Jumătate dintre români se spală pe dinți de două ori pe zi. Foarte mulți dintre ei - 70% - nu folosesc, însă, ața dentară, periuțele interdentare sau dușul bucal. Nici măcar nu au auzit de aceste produse, care ajută la curățarea completă a dinților. În aceste condiții, nu e de mirare că cele mai frecvente afecțiuni dentare sunt cariile, atât în rândul adulților, cât și al copiilor.

Dr. Mariana Cărămidă, coordonatorul studiului și trezorier al Colegiului Medicilor Stomatologi din România: „Două treimi dintre copii și adulți prezintă carii dentare care nu sunt tratate și care necesită tratament. De asemenea, observăm că două treimi dintre adulți prezintă parodontită, ceea ce înseamnă că este o boală care, în lipsa tratamentului adecvat și la timp, ducă duce la pierderea dinților, cu risc foarte mare de complicații pe termen lung. De asemenea, observăm că o treime dintre copii prezintă anomalii dentomaxilare, ceea ce înseamnă că au nevoie de tratamente ortodontice. În ceea ce privește urgențele dentare reprezentate de infecțiile dentare, acestea sunt întâlnite la unul din 10 copii și la unul din cinci adulți”.

Șase din zece români recunosc că nu au fost la un control stomatologic de rutină, în ultimul an. Asta deși aproape jumătate dintre ei își dau seama că stau foarte prost cu sănătatea orală.

Florin Lăzărescu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România: „Nu mulți români știu ce cabinete asigură, de exemplu, servicii de urgențe dentare în orașul lor sau în regiunea unde locuiesc. Și cu siguranță vorbim și de probleme financiare, pentru că serviciile decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate au un impact destul de redus în ecuația generală”.

Sunt puțini români care au beneficiat de servicii stomatologice decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Doar un medic stomatolog din zece are contract cu CNAS, pentru că banii decontați sunt departe de a acoperi costul serviciilor.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Orice activitate, mai ales apropo de sănătatea orală, trebuie finanțată la un nivel care să o facă eficientă. Subfinanțarea nu înseamnă decât risipă de fonduri. Dacă o finanțez la un nivel care să fie atractiv și să poată să răspundă nevoilor de sănătate orală ale copiilor, mai ales, cred că este un lucru pe care ar trebui... Noi ajutăm”.

Studiul realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România s-a derulat în perioada 25 martie-10 mai în opt regiuni de dezvoltare ale României. Din eșantion au făcut parte 1.544 de copii și adulți, atât din mediul urban, cât și din cel rural. Iar datele au o marjă de eroare de +/- 2,5%.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE