Luptele au continuat în Khartoum luni seară în pofida intrării oficiale în vigoare a armistiţiului de o săptămână între armată şi paramilitari, care ar trebui să permită trecerea civililor şi a ajutorului umanitar în Sudan, transmite AFP.
Din 15 aprilie, războiul dintre armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi paramilitarii din Forţele de Sprijin Rapid (FSR) ale generalului Mohamed Hamdane Daglo s-a soldat cu o mie de morţi şi peste un milion de strămutaţi şi refugiaţi.
Luptele scad de obicei în intensitate noaptea, dar luni seara, după ce armistiţiul a intrat în vigoare oficial la 19:45 GMT, locuitorii din suburbiile de nord-est au raportat AFP ciocniri, iar în sudul capitalei sudaneze locuitorii au spus că "au auzit atacuri aeriene după ora programată pentru armistiţiu".
Confruntările durează de mai bine de o lună
Pentru a 37-a zi consecutiv, cei cinci milioane de locuitori ai capitalei sudaneze şi-au petrecut ziua în mijlocul luptei, sub o căldură dogoritoare, cei mai mulţi fără acces la apă, electricitate şi telecomunicaţii.
ONU a remarcat spre sfârşitul după-amiezii de luni "lupte şi mişcări de trupe în timp ce ambele părţi s-au angajat să nu urmărească avantaje militare înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului".
Pentru a relansa serviciile şi spitalele şi pentru a reaproviziona stocurile umanitare şi pieţele jefuite sau bombardate, mediatorii americani şi saudiţi au anunţat că au obţinut, după două săptămâni de negocieri, un armistiţiu de o săptămână.
Deşi armata controlează spaţiul aerian, are însă puţini oameni în centrul capitalei, în timp ce FSR ocupă terenul în Khartoum. Mulţi locuitori îi acuză că le-au jefuit casele sau că s-au instalat în ele.
Au fost deja promise şi încălcate imediat de zece ori încetări ale focului în această ţara est-africană, una dintre cele mai sărace din lume.
În timp ce 25 din cele 45 de milioane de sudanezi au nevoie de ajutor umanitar, conform ONU, alimentele devin din ce în ce mai rare, băncile sunt închise şi majoritatea fabricilor agroalimentare au fost distruse sau jefuite. Speriaţi şi înfometaţi, mii de sudanezi sau refugiaţi în Sudan părăsesc zilnic ţara. Numărul lor în Ciad "creşte foarte rapid" şi se apropie de 90.000, s-a alarmat luni ONU, care numărase 76.000 în urmă cu trei zile. Dacă va continua conflictul, încă un milion de sudanezi ar putea fugi în ţările vecine, care se tem de o extindere a violenţei.
Medicii continuă să avertizeze cu privire la situaţia dramatică din spitale. Cele din Khartoum şi Darfur sunt aproape toate sunt nefuncţionale, iar cele care nu au fost bombardate nu mai au stocuri sau sunt ocupate de beligeranţi.
Personalul din sectorul umanitar solicită coridoare securizate. De data aceasta, au asigurat Riad şi Washington, va exista un "mecanism de monitorizare a încetării focului" format din reprezentanţi ai ambelor părţi, precum şi din partea Statelor Unite şi Arabiei Saudite.