Donald Trump îl acuză pe Volodimir Zelenski de periclitarea discuțiilor de pace cu poziția sa inflamatorie privind Crimeea, după ce liderul de la Kiev a refuzat să recunoască anexarea peninsulei de către Rusia. Pe de altă parte, vicepreședintele american JD Vance a amenințat că Statele Unite se vor retrage din negocierile de pace, dacă Ucraina și Rusia nu vor accepta propunerea înaintată de Washington.
El a susținut că ambele părți ar trebui să accepte compromisuri teritoriale. Ucraina insistă că Rusia ar trebui să înceteze necondiționat focul.
Într-un mesaj pe Truth Social, propria rețea de socializare, Donald Trump s-a arătat deranjat de declarația omologului său ucrainean care a subliniat că nu va recunoaște anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, în 2014.
„Dacă vrea Crimeea, de ce nu au luptat pentru ea acum unsprezece ani, când a fost predată Rusiei fără să fie tras un glonț?, s-a întrebat Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a mai precizat că un acord de pace ar putea fi încheiat curând, însă Zelenski, pe care îl numește omul „fără nicio carte în mână” ar trebui să se decidă acum, în cele din urmă.
La rândul său, vicepreședintele american a lansat un avertisment în condițiile în care negocierile de pace în Ucraina, care urmau să aibă loc în capitala Marii Britanii, au fost amânate.
Presa britanică a relatat că Londra a fost pusă într-o situație delicată de șeful diplomației americane, Marco Rubio, care s-a răzgândit brusc și a anunțat în ajunul reuniunii că nu va mai fi prezent la masa negocierilor.
Gestul lui Rubio a fost pus pe seama faptului că Statele Unite așteaptă un răspuns din partea Kievului privind planul de pace care include, potrivit unor surse, recunoașterea de către Washington a peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei.
În schimb, JD Vance a confirmat că Washingtonul vrea să vadă dacă europenii, rușii și ucrainenii pot ajunge la un numitor comun.
JD Vance, vicepreședintele SUA: „Am făcut o propunere foarte explicită atât rușilor, cât și ucrainenilor, și este timpul ca ei să spună DA sau ca Statele Unite să se retragă din acest proces. Ne-am angajat într-o muncă diplomatică extraordinară pe teren.
Cred că toată lumea a negociat cu bună-credință. Acum este momentul să facem, dacă nu pasul final, unul dintre pașii finali, și anume, la un nivel general, părțile să spună: Vom opri crimele, vom îngheța liniile teritoriale la un nivel apropiat de cel în care sunt astăzi.”
JD Vance: Va trebui să existe un fel de schimb de teritorii
Potrivit unor surse, planul american mai prevede recunoașterea neoficială a controlului Moscovei asupra teritoriilor ocupate de la debutul invaziei din 2022.
JD Vance, vicepreședintele SUA: „(Reporter: Deci doriți ca actualele linii ale frontului din Ucraina să rămână așa cum sunt acum în baza propunerii americane?”)
Nu, nu am spus acest lucru. Ceea ce am spus este că actuala linie, undeva aproape de actualele linii (ale frontului-n.red.) cred că în cele din urmă acolo vor fi trase noile granițe în conflict. Desigur, acest lucru înseamnă că atât ucrainenii, cât și rușii vor trebui să cedeze o parte din teritoriile pe care le dețin în prezent. Va trebui să existe un fel de schimb de teritorii. Deci nu aș spune că exact pe actualele linii, însă trebuie să înceteze măcelul.”
Ministrul de Externe al Marii Britanii urma să găzduiască negocieri între șefii diplomațiilor din SUA, Franța, Germania și Ucraina. În absența americanilor, la Londra au avut loc convobiri la nivel de experți, cu ușile închise.
De partea cealaltă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, insistă că Rusia trebuie să accepte o „încetare imediată, totală și necondiționată a focului”. Zelenski a amintit că aceasta a fost și propunerea înaintată de Statele Unite la începutul lunii martie, însă Rusia a refuzat-o și continuă atacurile.