Atacurile armatei Rusiei se intensifică în estul Ucrainei, însă forțele Kievului nu sunt dispuse să cedeze. Ucrainenii organizează contraofensiva, însă fac apel, în continuare, la sprijinul Occidentului, pe care se bazează pentru furnizarea suplimentară de arme și muniție.
Liderii din autoproclamata Republică Populară Donețk au raportat că armata ucraineană a bombardat intens regiunea. Între timp, sute de civili ucraineni vorbitori de limba rusă au părăsit orașele din zonă. Unele imagini filmate de civili arată că arena sportivă din Nikolaev a fost distrusă de bombardamente, însă nu se știe de care dintre cele două părți combatante.
Forțele rusești au aruncat în aer un pod care leagă orașul Sievierodonetsk de un alt oraș de peste râu. O posibilă rută de evacuare a civililor a fost tăiată. Sievierodonetsk a devenit epicentrul bătăliei pentru controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei.
Preșdintele Volodimir Zelenski a declarat că victoria împotriva Rusiei este esențială pentru stabilitatea globală, iar militarii și oficialii ucraineni cer Occidentului mai multe arme și muniție.
Între timp, în Mariupol au fost găsiți încă 24 de copii morți sub ruinele clădirilor bombardate. Tot în orașul de pe malul Mării Azov a izbucnit și un focar de holeră. Primarul localității a declarat că dacă boala se va răspândi, mii de oameni vor muri.
Trupele rusești aruncă în aer podul din Sievierodonetsk. Este tăiată o cale de scăpare a civililor
UPDATE 19.59: Forțele rusești au aruncat în aer un pod care leagă orașul Sievierodonetsk de un alt oraș de peste râu. O posibilă rută de evacuare a civililor a fost tăiată, au declarat duminică oficialii locali.
Astfel, a rămas în picioare doar un pod peste râul Siverskyi Donets care leagă Sievierodonetsk de orașul vecin Lysychansk, a declarat duminică guvernatorul Serhiy Haidai.
Sievierodonetsk a devenit epicentrul bătăliei pentru controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei.
Cea mai mare parte a orașului a fost pulverizată în unele dintre cele mai sângeroase lupte de când Kremlinul și-a declanșat invazia la 24 februarie.
Forțele rusești au cucerit o mare parte din oraș, dar trupele ucrainene au controlul asupra unei zone industriale și a unei uzine chimice unde se adăpostesc sute de civili.
Exporturile de cereale ale Ucrainei prin Polonia şi România se confruntă cu perturbări
UPDATE 17.50: Kievul a stabilit prin Polonia şi România două rute pentru exportarea cerealelor şi evitarea unei crize alimentare globale, deşi perturbările au încetinit lanţul de distribuţie, a afirmat duminică ministrul adjunct de Externe ucrainean Dmitro Senik.
Securitatea alimentară globală este în pericol deoarece invadarea Ucrainei de către Rusia a oprit exporturile Kievului de cereale prin porturile de la Marea Neagră, provocând creşterea preţurilor şi penurii semnificative, a explicat Senik.
Vicepreşedintele Bulgariei consideră că este necesară o reuniune de urgenţă a liderilor UE privind războiul din Ucraina
UPDATE 16.30: Vicepreşedintele Republicii Bulgaria, Iliana Iotova, a declarat duminică, în judeţul Arad, că o reuniune „de urgenţă" a liderilor Uniunii Europene de impune, pentru a fi găsite soluţii la masa tratativelor privind războiul din Ucraina.
Cancelarul german se va deplasa la Kiev cu Macron şi Draghi înainte de summitul G7
UPDATE 14.30: Cancelarul german Olaf Scholz se va deplasa la Kiev cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Mario Draghi înainte de summitul G7, la sfârşitul lunii iunie, potrivit ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Bild am Sonntag.
Ziarul a citat surse guvernamentale franceze şi ucrainene. Biroul de presă al guvernului german nu răspuns imediat la o solicitare de comentarii adresată de agenţia de presă Reuters.
Niciunul dintre cei trei lideri nu a mai fost la Kiev de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie.
Numărul refugiaţilor ucraineni ajunşi în Polonia a depăşit 4 milioane
UPDATE 13.30: Polonia a primit peste patru milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina începând din 24 februarie, a anunţat duminică poliţia de frontieră poloneză.
Sâmbătă, în Polonia au intrat în jur de 24.900 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 24.700 în ziua precedentă
Ursula von der Leyen: UE se află în faţa unei „decizii istorice” privind candidatura Ucrainei
UPDATE 12.00: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că statele membre ale Uniunii Europene se vor afla la summitul din 23-24 iunie în faţa unei „decizii istorice'' cu privire la eventuala candidatură a Ucrainei în vederea aderării ţării la UE.
„Sper că peste 20 de ani, când vom privi în urmă, vom putea spune că am făcut lucrul corect'', le-a declarat Von der Leyen jurnaliştilor în timpul călătoriei de întoarcere după o vizită efectuată la Kiev.
Forţele ucrainene deţin controlul asupra uzinei chimice Azot din Severodoneţk
UPDATE 10.30: Ucraina deţine în continuare controlul asupra uzinei chimice Azot din oraşul Severodoneţk, unde sute de civili se adăpostesc, a anunţat duminică dimineaţă guvernatorul provinciei Lugansk, Serhii Gaidai.
Preşedintele german îl critică pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile cu Rusia
UPDATE 09.30: Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, l-a criticat pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile sale de afaceri cu Rusia, afirmând că multe lucruri făcute de acesta în mandatul de la conducerea executivului de la Berlin au fost eclipsate de comportamentul său ulterior.
Principalele evenimente:
Ursula von der Leyen: Comisia Europeană va finaliza săptămâna viitoare avizul său privind ambiţiile Kievului
Comisia Europeană va finaliza „săptămâna viitoare'' avizul său cu privire la ambiţiile Ucrainei de a obţine statutul de candidat al aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, aflată în vizită la Kiev, potrivit Agerpres.
„Discuţiile de astăzi ne vor permite să finalizăm evaluarea noastră până la finalul săptămânii viitoare'', a declarat Ursula von der Leyen după o întrevedere cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Cel puţin 287 de copii au fost ucişi şi aproape 500 răniţi de la începutul războiului
Cel puţin 287 de copii au fost ucişi şi alţi 492 au fost răniţi în Ucraina de la declanşarea invaziei ruse, a anunţat sâmbătă Parchetul general de la Kiev.
Numai în oraşul Mariupol, unde soldaţi ucraineni au opus o rezistenţă curajoasă timp de câteva săptămâni în combinatul siderurgic Azovstal, au fost ucişi 24 de copii în bombardamentele efectuate de forţele ruse.
Bombardarea unei uzine chimice din Severodoneţk de către forţele ruse a cauzat un incendiu puternic
Bombardamentele ruse asupra unei uzine chimice din oraşul ucrainean Severodoneţk au cauzat un incendiu puternic în urma scurgerii mai multor tone de ulei de radiator, a anunţat sâmbătă guvernatorul provinciei Lugansk, Serhii Gaidai.
Gaidai nu a precizat dacă incendiul a fost stins. În uzina respectivă se adăpostesc sute de civili.
Serhii Gaidai a adăugat că în Severodoneţk luptele se desfăşoară fără încetare.
„Din păcate, artileria inamică atacă, etaj cu etaj, clădiri care sunt folosite ca adăposturi'', a spus el. Anterior, oficialul afirmase că forţele ruse deţin controlul în cea mai mare parte a oraşului Severodoneţk, dar că Ucraina controlează uzina chimică.
Preşedintele Volodimir Zelenski avertizează că există riscul unei crize alimentare mondiale
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat sâmbătă că o continuare a blocadei ruse asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră riscă să conducă la o criză alimentară mondială.
„Dacă nu ne putem exporta produsele alimentare, atunci lumea se va confrunta cu o criză alimentară gravă şi foamete în multe ţări din Asia şi Africa'', a declarat Zelenski în intervenţia sa prin videoconferinţă în cadrul forumului de securitate Dialogul Shangri La, organizat în Singapore.