Pe 20 aprilie, SUA au aprobat acel pachet de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60,8 miliarde de dolari, după mai multe luni în care opoziția republicană din Congres a blocat tot acest demers.
Acea întârziere i-a costat scump pe ucraineni, pentru că rușii au cucerit noi teritorii și au făcut mai multe victime. Acum, președintele Joe Biden a ținut să-i prezinte scuze omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski.
Biden i-a cerut scuze lui Zelenski
"Nu v-aţi înclinat, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod remarcabil. Chiar este remarcabil, iar noi nu vă vom abandona. Îmi cer scuze pentru acele săptămâni în care nu am știut ce va trece, în ceea ce privește finanțarea, pentru că am avut probleme să obținem proiectul de lege pe care a trebuit să îl aprobăm și care avea banii de la unii dintre membrii noștri foarte conservatori care se opuneau. Dar am reușit să îl aprobăm", a spus Joe Biden lui Zelenski, în cadrul unei întâlniri bilaterale, care a avut loc la Paris, unde cei doi au fost prezenți cu ocazia aniversării a 80 de ani de la debarcarea în Normandia.
Liderul de la Washington a aprobat un nou ajutor pentru ucraineni, în valoare de 225 de milioane de dolari, pentru a fi folosiți la reconstruirea rețelei electrice. De la data deblocării acelui pachet consistent de ajutor, SUA au mai anunțat șase pachete de finanțare, după cum a spus Biden, potrivit AP. Acest ultim ajutor constă, printre aștele, în proiectile de artilerie și sisteme de apărare aeriană.
Cei doi șefi de stat s-au întâlnit ultima dată în decembrie, la Washington. Ei se vor întâlni și săptămâna viitoare, la summitul G7, care va avea loc în Italia. Subiectul va fi utilizarea activelor rusești înghețate și redistribuirea lor ucrainenilor. Se vorbește despre o sumă de 50 de miliarde de dolari.