Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, va fi nominalizat oficial în format virtual drept candidat al Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie înaintea convenţiei din august a acestei forţe politice, au confirmat marţi pentru EFE surse din Comitetul Naţional Democrat (DNC).
O situație excepțională
Acesta este un pas neobişnuit, deoarece candidaţii la preşedinţie din ambele partide primesc de obicei nominalizarea oficială în ultima zi a convenţiilor respective.
Schimbarea răspunde dificultăţilor legate de termenele electorale din Ohio, unde partidele trebuie să-şi înregistreze candidaţii la preşedinţie înainte de 7 august pentru a-şi asigura prezenţa pe buletinele de vot în ziua alegerilor.
Problema este că, anul acesta, convenţia democrată, cadru obişnuit pentru nominalizarea oficială a candidatului, este programată între 19 şi 22 august la Chicago (statul Illinois), astfel că Biden nu ar ajunge la timp pentru a se înscrie drept candidat în Ohio şi prin urmare ar fi exclus din alegerile din acest stat.
Spre deosebire de Biden, fostul preşedinte Donald Trump (2017-2021) nu se confruntă cu acest obstacol, dat fiind că întâlnirea la care va fi proclamat candidat republican are loc la Milwaukee (Wisconsin) în perioada 15-18 iulie, cu o marjă suficientă de timp pentru a respecta termenul de înregistrare în Ohio înainte de 7 august.
Pentru a soluţiona această încurcătură, preşedintele Comitetului Naţional Democrat, Jaime Harrison, a anunţat marţi, într-un comunicat transmis EFE, că partidul său îl va desemna pe Biden drept candidat înainte de 7 august, pentru a se asigura că poate figura pe buletinele de vot din toate cele 50 de state ale SUA, inclusiv în Ohio.
Harrison a criticat "dispreţul neruşinat" pe care îl demonstrează în opinia sa republicanii din Ohio, care şi-au folosit majoritatea în legislativul local pentru a lega modificarea termenului limită de 7 august de alte măsuri cu care democraţii nu sunt de acord.
"Prin votul virtual, ne vom asigura că republicanii nu ne pot submina democraţia prin incompetenţă sau trucuri şi că locuitorii statului Ohio îşi pot exercita dreptul de a vota pentru candidatul la preşedinţie pe care îl preferă", a explicat Harrison.
Astfel, următorul pas va fi ca un comitet al DNC însărcinat cu stabilirea normelor de partid să se întâlnească pe 4 iunie pentru a propune în mod oficial aceste modificări cu scopul de a-i proclama pe Biden şi pe vicepreşedinta în exerciţiu Kamala Harris drept candidaţi oficiali la preşedinţie şi, respectiv, la vicepreşedinţie.
Acest comitet va stabili şi data la care va avea loc nominalizarea virtuală a ambilor.
Convenţia democrată de la Chicago, unde se aşteaptă ca Biden să ţină un discurs de acceptare oficială a candidaturii, va avea ca scop între altele măsurarea nivelului de entuziasm pe care îl trezeşte candidatura actualului preşedinte în cadrul propriului său partid, precum şi capacitatea acestuia de a mobiliza diferite categorii de alegători în perspectiva alegerilor din noiembrie.