Proba masculină de triatlon, programată inițial pentru marți, a fost amânată pentru miercuri din cauza poluării persistente în apele fluviului Sena, au anunțat organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris cu doar trei ore înainte de start, informează AFP.
Astfel, competiția masculină, în care România va fi reprezentată de sportivul de origine franceză Felix Duchampt, a fost reprogramată pentru miercuri, după proba feminină care va avea loc dimineața.
Organizatorii au precizat că desfășurarea probei este condiționată de rezultate favorabile ale următoarelor teste privind calitatea apei.
Ploile abundente de vineri și sâmbătă în Paris au dus la poluarea Senei, determinând organizatorii Jocurilor Olimpice să anuleze antrenamentele de duminică și luni în apele fluviului.
În urma unei reuniuni cu Comitetul de organizare, autoritățile locale și Meteo-France, Federația Internațională de Triatlon a decis să anuleze antrenamentele de luni dimineață, la fel ca și pe cele de duminică, din cauza calității insuficiente a apei, conform unui comunicat emis de Paris 2024 și World Triathlon.
Deși nu au fost specificate concentrațiile de bacterii E.Coli și enterococi din apă, organizatorii au subliniat că sănătatea sportivilor este prioritatea principală.
Triatlonul este prima disciplină olimpică ce va avea loc în Sena, urmând ca probele de înot în ape deschise să se desfășoare în a doua săptămână a Jocurilor Olimpice de la Paris.