Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Israelul acuzat că a atacat o școală din Gaza în care se adăposteau familii sinistrate. Șapte persoane, ucise după bombardament

Șapte oameni au murit, duminică, după ce aviația israeliană a lansat un bombardament asupra unei școli din orașul Gaza în care se adăposteau familii strămutate, au anunțat oficiali palestinieni din domeniul sănătății, citați de agenția Reuters. De cealaltă parte, Armata israeliană susține că atacul a vizat militanți Hamas care se adăposteau în unitatea de învățământ.

În urma bombardamentului a fost distrusă școala Kafr Qasem din orașul Gaza. Printre cele șapte persoane ucise se numără Majed Saleh, directorul Ministerului Lucrărilor Publice și Locuințelor, instituție aflată sub controlul grupării Hamas.

Gruparea islamistă care conduce Fâșia Gaza a negat în repetate rânduri acuzațiile oficialilor israelieni potrivită cărora Hamas folosește spitale și alte clădiri civile în scopuri militare în războiul purtat de aproape un an.

Atacul și alte violențe raportate în Gaza au avut loc pe fondul unei intensificări a loviturilor în nordul țării, între Israel și forțele Hezbollah susținute de Iran, la granița cu Libanul - un conflict paralel care a alimentat temerile legate de o escaladare a conflictului la nivel regional.

De asemenea, alți șase palestinieni au fost uciși în lovituri aeriene în centrul și sudul Fâșiei Gaza, au declarat medicii. Potrivit bilanțului, 16 palestinieni au fost uciși în bombardamentele lansate e Israel duminică.

În Rafah, în apropiere de granița dintre Gaza și Egipt, localnicii au afirmat că tancurile israeliene au avansat spre zona de de vest a orașului, unde forțele israeliene acționează din luna mai și au ocupat poziții pentru a supraveghea drumul de coastă.

Solicitările Israelului de a menține controlul asupra liniei sudice de frontieră dintre Rafah și Egipt au reprezentat un element important ce a dus la blocarea eforturilor internaționale de a încheia un acord de încetare a focului între Israel și Hamas.

Aripa militară a Hamas a declarat că luptătorii au organizat mai multe atacuri împotriva forțelor israeliene în Rafah, unde au folosit rachete antitanc și au detonat bombe în case ocupate de trupele israeliene.

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că forțele sale care acționează în Rafah din luna mai au ucis zeci de militanți în ultimele săptămâni și au distrus infrastructura militară și tunelurile.

Toate spitalele din Fâșia Gaza ar putea fi oprite din cauza lipsei de combustibil pentru generatoare

Duminică, Ministerul Sănătății din Gaza a avertizat că activitatea din toate spitalele ar putea fi sistată în timp de zece zile din cauza lipsei de echipamente medicale esențiale și de combustibil necesar pentru funcționarea generatoarelor.

Războiul a izbucnit la data de 7 octombrie 2023, după ce gruparea Hamas a atacat Israelul, a ucis 1.200 de persoane și a luat aproape 250 de ostatici. Atacul ulterior al Israelului asupra enclavei a provocat moartea peste 41.300 de palestinieni, potrivit datelor Ministerului Sănătății local, și a strămutat aproape întreaga populație de 2,3 milioane de persoane.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE