Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Instabilitatea politică amenință economia României. Profesor: Deja suntem foarte pe buza prăpastiei

Decizia premierului Marcel Ciolacu de a retrage PSD de la masa discuțiilor pentru guvernare generează efecte economice. Bursa de Valori București a reacționat imediat după anunț, prin scăderi abrupte ale tuturor indicilor bursieri, care au provocat o pierdere de 1 miliard de euro la nivelul companiilor listate. BET, referința bursei, a coborât cu aproape 3%, însă ulterior, scăderea s-a mai micșorat.

În jurnalul „Euronews Acum” de la Euronews România, Cristian Păun, profesor de Economie, a explicat că „au existat în istorie situații în care în urma unor astfel de crize au apărut problemele cu investițiile, cu capitalul, cu returnarea datoriilor, cu returnarea capitalurilor investite”

„Și pentru că s-au ars de foarte multe ori investitorii, ei au un fel de procedură. E o treabă care se întâmplă în mod automat când văd că lucrurile se deteriorează într-o țară, își bag bagaejele și pleacă.

Sunt ferm convins că pe toate consiliile de administrație din toate companiile mari care au investit bani în România, în momentul de față se află în discuție problema României.

Investițiile făcute de aceste companii în România, viitorul lor, ce se întâmplă. Toți sunt cu ochii pe mediul politic, unde e o gâlceavă generală. Totul e la interimat, adică ăsta e cuvântul de ordine, de la președinte, până la Parlament, la Guvern. Nimic nu e sigur, nimic nu e bătut în cuie”, a precizat profesorul de Economie.

Incertitudinea bulversează antreprenorii. „Presiunea va fi și mai mare în momentul în care capitalul străin începe să plece”

„Devine nesigur totul, lipsit de predictibilitate, lipsit de transparență. Sunt elemente esențiale pentru orice plan de afaceri pe care și-l face nu doar străinul. Și-l face inclusiv românul. Această reacție apare și la nivelul antreprenorilor români care sunt și mai bulversați. Presiunea va fi și mai mare în momentul în care capitalul străin începe să plece. Sunt foarte multe companii dependente realmente de companiile mari, companiile străine, livrează către ele, au contracte în derulare.

Ori, în momentul în care acestea își reduc activitatea sau dispar, automat apar problemele în lanț”, mai precizat Cristian Păun.

Profesorul Cristian Păun: „Politicienii ar trebui să iasă din acest joc copilăros în care fiecare își ia creioanele și pleacă acasă”

„Politicienii ar trebui să iasă din acest joc copilăros în care fiecare își ia creioanele și pleacă acasă.

Trebuie să ajungă la o variantă de compromis, (...) pentru că altfel o să câștige mesajele antiromânești, de tipul fără Occident, fără lumea dezvoltată. Haideți să ne împrietenim la loc cu rușii”, a mai precizat profesorul de Economie.

Avertisment despre retrogradarea rating-ului de țară. „Suntem undeva la mila agențiilor de rating”

Deja suntem foarte pe buza prăpastiei. Oricum noi nu am făcut pași importanți de foarte multă vreme în aceste rating-uri internaționale. În loc să ne apropiem de clasa A, de vreo 20 de ani băltim la același BB, BB minus, BB plus, suntem undeva la mila agențiilor de rating care ba ne înțeleg, ba nu ne înțeleg.

Trebuie schimbat complet modelul de dezvoltare al României, trebuie pornit cu motoarele turate pe zona de reformă: absorbție de fonduri europene la maximum. Cred că și cu alte fețe...

Guvernarea ar trebui preluată de oameni noi, oameni competenți care știu de vorbesc, care sunt puși pe fapte, nu pe vorbe”, a mai precizat Păun.

„Ar trebui să punem în cui mesajele populiste care ne fac foarte rău pe zona de stabilitate și credibilitate economică”

„Cine vine de la 1 ianuarie și spune că de la 1 ianuarie cresc pensiile din nou, cred că își bate joc de români, mai ales de pensionari. Promiți ceva pentru care nu ai resurse, economia reală produce aceste resurse.

Ar trebui să punem în cui mesajele populiste care ne fac foarte rău pe zona de stabilitate și credibilitate economică și ar trebui să le spunem românilor realitatea, adevărul”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE